Să fie asta reclama anului 2016? Are toate şansele!
Dezbaterea dintre Donald Trump şi Hillary Clinton s-a lăsat cu pauze comerciale la fel de importante ca la Super Bowl. Agenţiile de publicitate au lucrat special pentru momentul anului în America. Iar clienţii lor au scos bani mulţi pentru 30 de secunde în prime time. Pentru ca ne plac maşinile, am pus ochii pe cea mai tare reclamă Audi pe care am văzut-o până acum făcută de nemţi. Sau cea mai tare după cea cu Volkswagen şi micuţul Darth Vader concentrat să acţioneze maşina cu forţa lui interioară.
În spotul ăsta lucrurile sunt mult mai serioase şi “pe” acţiune. Îţi ia puţin timp să conştientizezi că totul se întâmplă de la coadă la cap. Şi ăsta e efectul principal al acestei reclame Audi. 50 de oameni au lucrat la concept şi realizare. Pentru cei care în temă cu piaţa de publicitate, spotul este făcut de agenţia Venables Bell & Partners. Acţiune!
RECLAMA AUDI