S-o vedem şi s-o cunoaştem pe cea mai misterioasă voce din lume

Autor: Alexandru Banu 11 dec. 2017 Știri auto

Hey Siri, mama ta e acasă? Hey, Siri, nu ai vrea să … Da, probabil că asta întreabă toţi Apple-iştii cum îşi iau un iPhone şi o trezesc pe Siri din somnul ei virtual. Siri e foarte deşteaptă, ea sau el. Însă hai s-o spunem p’aia dreaptă. Are un nume de gen feminin din start şi e ciudat să foloseşti vocea bărbătească pentru asistentul tău de nădejde.

Încă nu suntem obişnuiţi să vorbim des cu Siri. Ni se pare un pic nepotrivit, poate ne e şi ruşine să o întrebăm în autobuz când trebuie să plătim chiria. Ea ştie tot, e din ce în ce mai deşteaptă şi intuitivă şi va veni sigur un moment în care va fi cu ochii pe noi şi cu urechile ciuilte la ceea ce vorbim. Poate ne va şi penaliza moral când vom spune prostii. Sperăm totuşi ca timpul ăla să fie cât mai departe.

Vocea Siri e probabil cea mai cunoscută necunoscută din lume. Chiar dacă unii dintre noi ne-am întrebat telefonul cine e adevărata Siri, răspunsul e ceva de genul “am fost programat să răspund solicitărilor tale, sunt creaţia Apple, fata virtuală a lui Steve Jobs” sau alte gogomănii.

Siri este de fapt o maşinărie bine-construită virtual şi însufleţită vocal de către americanca Susan Bennet, actriţă de dublaj. Are 68 de ani, a pus voce şi pentru personaje în filmul Lego, are şi premii pentru talentul ei indubitabil. Susan a fost şi vocea primului bancomat vocal (Tillie). Patru ore pe zi, timp de o lună, a tras vocea pentru Siri, în 2005. Acum mai face din când în când update-uri. Când a înregistrat vocea, habar nu avea unde vor fi folosite. Vocea lui Susan e şi pe GPS-uri, sisteme de operare pentru smartphone. I s-a părut un pic înfricoşător la început când şi-a auzit vocea pe telefoanele Apple. Vă întrebaţi probabil cum de nu ştia că e vocea unui asistent pe smartphone, mai ales atât de mare ca Apple. Probabil că a semnat un contract – credem noi – fără să ştie clientul, unde mai punem că era atât de mare şi că secretul trebuia bine-păstrat până la lansare. Hey, Siri, care e maşina ta preferată?

Autor Alexandru Banu

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide