S-au aprobat tarifele de ridicare a mașinilor din sectorul 4. Cât te costă dacă parchezi neregulamentar
S-au aprobat tarifele de ridicare a mașinilor din sectorul 4, în urma adoptării unui proiect de hotărâre în Consiliul Local. Iată cât te costă dacă parchezi neregulamentar în sectorul administrat de Daniel Băluță.
Consiliul Local al sectorului 4 a adoptat miercuri o hotărâre prin care sunt stabilite tarifele de ridicare și transport ale mașinilor parcate neregulamentar. Vestea bună este că sectorul 4 este, în acest moment, cel mai ieftin pentru cei care își parchează mașina neregulamentar. Vestea proastă este că șoferii contravenienți tot vor avea de plătit o sumă considerabilă pentru a-și recupera mașina parcată aiurea.
Astfel, potrivit regulamentului adoptat, tariful de ridicare este de 100 de lei fiecare pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone inclusiv, și de 150 de lei pentru cele cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone. Transportul dublează aceste sume.
Dacă să rămâi fără mașină pare ieftin în comparație cu tarifele practicate de alte sectoare, să nu-ți recuperezi mașina la timp se dovedește a fi mult mai costisitor. Astfel, tariful „de pornire” la intrarea în depozit este de 100 de lei, și fiecare zi suplimentară în care mașina este depozitată îți mai scoate din buzunar 50 de lei.
Tarifele de ridicare a mașinilor din sectorul 4: Sunt cele mai mici din București
Astfel, pentru autoturisme, tariful minim pe care trebuie să-l plătească șoferul neglijent este de 300 de lei, apoi câte 50 de lei pentru fiecare zi în plus de depozitare. La aceste sume se adaugă amenda pentru oprire neregulamentară, care este între 2 și 3 puncte de amendă (290 – 435 de lei, sau 145 de lei plătit în 15 zile), dacă polițistul este în toane bune. Dacă nu este, amenda pentru staționare neregulamentară este între 4 și 5 puncte de amendă (580 – 735 de lei).
Prin comparație, în sectorul 6 costă 300 de lei ridicarea mașinii, plus alți 200 de lei pentru transportul acesteia. Fiecare zi de depozitare mai costă 30 de lei. Totalul pentru o greșeală se ridică astfel la 530 de lei, plus amenda pentru parcare neregulamentară.
În același timp, în sectorul 1 se percepe un tarif de 200 de lei pentru ridicare și 150 de lei pentru transport. Depozitarea mai costă 75 de lei pentru prima zi, tariful zilnic fiind apoi de 25 de lei pe zi. Prin urmare, rezultă un total de 425 de lei.
Un proiect de lege care prevede limitarea tarifelor de ridicare și transport pentru mașinile parcate neregulamentar a fost depus anul trecut la Senat, dar nu a parcurs întregul ciclu legislativ pentru a se putea aplica.