Motor AG a deschis primul showroom MINI din afara Bucureştiului şi al doilea din România. Noul showroom şi service MINI sunt operaţionale din luna august a acestui an, urmare a unei investiţii de peste 250.000 de euro pentru amenajarea spaţiului conform standardelor internaţionale de brand şi crearea stocului de dealer.
Inaugurarea oficială a dealer-ului MINI din Piteşti a fost marcată printr-un eveniment care a evidenţiat inconfundabilul stil brit chic şi originalitatea mărcii. Cei peste 100 de invitaţi, posesori entuziaşti şi fani ai mărcii MINI, oameni creativi şi non-conformişti au socializat într-o atmosferă glam-disco acompaniată de muzica anilor ’80. Petrecerea a fost animată de formaţia Shaka Muv şi de trupa de street dancers OneBeat, iar invitaţii s-au bucurat de prezentarea inedită a celor mai bune opere participante în competiţia Red Bull Art of Can.
Unul dintre punctele de atracţie ale evenimentului a fost prezentarea originală a modelului MINI Coupe, nou venit în gama producătorului britanic.
„Suntem bucuroşi să fim singurul dealer MINI oficial din provincie”, a declarat Adrian Prodănel, director general al grupului auto Motor AG. „Aceasta este o oportunitate extraordinară să integrăm acest brand exclusivist în grupul nostru auto şi ne dorim să demonstrăm tradiţia serviciilor de calitate oferite clienţilor BMW şi către noii pasionaţi ai modelelor MINI.”
Motor AG, dealer autorizat pentru brand-ul MINI dar si pentru mărcile Jaguar, Land Rover şi Range Rover (cele trei reunite în noul showroom din Pitesti, BRIT Motor AG) a reuşit să se menţină pe cel de-al doilea loc la nivel naţional în ceea ce priveşte livrările de modele BMW în România (dintr-o reţea de 15 dealeri).
Până la finalul anului 2011, dealer-ul MINI din Piteşti estimează că va livra cel puţin 15 unităţi, iar pentru 2012, previziunea de vânzare este de 40 de modele.