Rusia va construi o autostradă de 2.000 km care va lega Europa de China
Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a aprobat construcţia unei autostrăzi care va reduce semnificativ durata de timp necesară traversării Rusiei, informează Russia Today.
Proiectul va costa aproximativ 9,5 miliarde de dolari şi se va numi Autostrada Meridian. Aceasta va avea 2.000 de kilometri şi se va întinde de la graniţa cu Belarus până la frontiera cu Kazakhstan, urmând să facă parte din cea mai mai rapidă rută între Europa şi China.
Constructorul a anunţat că a cumpărat deja 80% din terenul necesar execuţiei autostrăzii, iar cei 9,5 miliarde de dolari ar urma să vină de la investitori privaţă, nu din bugetul de stat al Rusiei. Cu toate acestea, Guvernul rus a promis că va sprijini atragerea de noi investitori pentru proiect, inclusiv din China. Investitorii vor ca autorităţile ruse să asigure un venit minim de 550 de milioane de dolari, acesta acoperind nu riscurile comerciale, ci cele politice, precum închiderea graniţelor unor state.
Având în vedere că accesul camioanelor şi maşinilor se va face contra cost, precum şi capacitatea extinsă a autostrăzii, proiectul ar urma să se amortizeze în 12 ani.