Rovinieta se modifică din nou? Ce pățesc șoferii care nu achită taxa de drum în 24 de ore
Mai mulţi deputaţi au inițiat un nou proiect de lege prin care se vor schimba condițiile în care se achită rovinieta. Iată ce pot păți șoferii care nu vor achita această taxă de drum în decurs de 24 de ore.
În Parlament a fost depus un nou proiect de lege care aduce modificări privind plata rovinietei.
Această propunere vine la doar câteva săptămâni după ce noile taxe de drum au intrat în vigoare.
Rovinieta se modifică din nou?
Parlamentarii care au inițiat proiectul de lege propun ca rovinieta să poată fi plătită şi după ce șoferii au circulat pe drumurile publice.
Mai exact, inițiatorii legii consideră că achitarea taxei de drum ar trebui să fie posibilă în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale.
„Achitarea şi emiterea rovinietei pot fi realizate cu cel mult 30 de zile înainte şi nu mai târziu de 24 de ore de data de început a valabilităţii acesteia”, prevede actul normativ.
Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Practic, inițiatorii propun eliminarea din textul articolului 5, alineat 2), a prevederii potrivit căreia rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România.
Ce pățesc șoferii care nu achită taxa de drum în 24 de ore
Iniţiatorii arată că, în prezent, legea prevede că plata rovinietei se realizează anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale. În plus, dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea începe la ora înregistrării informaţiilor privind achitarea rovinietei în baza de date a SER.
„Practic, utilizatorul de autovehicul care, din diferite motive, a uitat să îşi plătească rovinieta este amendat automat, fără a avea posibilitatea de a remedia această situaţie care are la bază neatenţia şi nu reaua-credinţă a utilizatorului”, susţin iniţiatorii.
Ei arată că în cazul taxei de pod de la Feteşti este o abordare diferită, utilizatorul având posibilitatea să plătească taxa de trecere înainte, în momentul în care trec sau până la 24 de ore după trecerea pe Podul de la Feteşti.
„Considerăm că se impune modificarea legii în sensul de a da posibilitatea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale să plătească rovinieta în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale. O astfel de măsură vine în ajutorul cetăţenilor corecţi care au fost neatenţi şi ar reprezenta încă un pas în direcţia corectă privind plata rovinietei, după implementarea sistemului de plată online”, mai arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Iar cei care nu plătesc rovinieta în 24 de ore, ar urma să fie amendați conform legii actuale.
Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.4
Cât costă rovinieta în 2024
Noile tarife pentru rovinietă au fost publicate de Compania Națională de Drumuri. Din 11 martie 2024, cea mai ieftină rovinietă costă 2.5 euro. Aceasta este destinată autoturismelor și are o valabilitate de 24 de ore.
Pentru camioanele de peste 12 tone cu cel puțin 4 axe, rovinieta cu valabilitate de 12 luni costă 1.210 euro.
Taxele de drum achitate anterior modificării de prețuri rămân valabile până la data expirării respectivelor roviniete.
Cât este amenda pentru rovinietă în 2024
Amenda pentru cei care circulă cu un vehicul pentru care e obligatorie achitarea taxei de drum e cuprinsă între 250 și 500 de lei. Dar, poate ajunge și la 4.500 de lei, pentru camioanele de mare tonaj.
Cei care nu au achitat la zi taxa de drum sunt prinși cu ajutorul celor peste 100 de camere, montate de CNAIR pe drumurile naționale din toată țara.
Acestea detectează, cu ajutorul numărului de înmatriculare, vehiculele pentru care nu s-a plătit rovinieta.