Rombat a investit peste 3,3 mil. euro în dezvoltarea fabricii de baterii auto din Bistriţa
Rombat a realizat în primele nouă luni din acest an o creştere de 10% a afacerilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Producătorul de acumulatori auto Rombat din Bistriţa, controlat de grupul sud-african Metair, a finalizat un program de investiţii de 3,35 mil. euro pentru modernizarea a trei linii de amsamblare existente şi pentru achiziţionarea unei noi linii de asamblare baterii.
Capacitatea de producţie a fost ocupată în mare parte datorită contractelor pe termen lung care sunt în derulare, dar şi noilor proiecte implementate, potrivit oficialilor companiei bistriţene.