Românii se pot bucura de o nouă șosea spectaculoasă: Drumul Apusenilor – VIDEO
Drumul Apusenilor este o nouă șosea spectaculoasă, dată de curând în folosință, după doi ani de lucrări. Lungimea șoselei este de 25 de kilometri și leagă județele Cluj și Bihor. Peisajul este unul încântător și ar putea atrage mai mulți turiști, mai ales în perioada verii.
Intrarea pe Drumul Apusenilor se face prin localitatea Valea Drăganului, terminându-se la limita cu județul Bihor. Printre principalele atracții ale drumului ce străbate peisaje superbe, se numără și lacul Drăgan.
Autoritățile locale au construit 9 kilometri de trotuare și au modernizat 80 de podețe și șapte poduri aflate de-a lungul drumului. Pe marginea noii șosele pot fi găsite stații de autobuz, parcări pentru cei care vor să vadă împrejurimile la pas, dar și parapeți metalici, care securizează drumul. În total, lucrările au costat 132 de milioane de lei și au durat doi ani.
Drumul este o speranță pentru proprietarii de pensiuni din zonă
„Drumul Apusenilor, un drum important care leagă Județul Cluj de Județul Bihor. Permite accesul în peste 280 de locuințe”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Traseul străbătut de acest drum creează oportunități pentru dezvoltare economică și turism, iar proprietarii pensiunilor din zonă se gândesc deja la turiștii care, încântați de peisaj, ar putea poposi la ei.
„E un lucru benefic pentru zonă pentru că știți cum îi, dacă nu ai drumuri, nu vine nimeni să își rupă mașinile pe aici prin zona noastră”, a spus un localnic pentru Digi24.ro.
„Mașini mai multe, oameni, turiști, sigur, drumul e foarte important. Am fost și pe Valea Drăganului și pe aici și drumul e bun”, a mai adăugat un alt localnic.
VIDEO
VIDEO