Românii prind gustul maşinilor clasice – în fiecare lună se fac 80 de cereri de atestare
Parcul de maşini clasice din România creşte considerabil în fiecare lună, deşi mai avem de mâncat încă multă (foarte multă) mămăligă ca să ajungem la nivelul Marii Britanii sau a Germaniei.
Potrivit preşedintelui Retromobil Club România (RCR), Bogdan Coconoiu, în fiecare lună sunt prezentate în jur de 80 de automobile clasice în faţa comisiei de atestare a RCR, scrie 0-100.ro.
Deocamdată, în România există circa 2.700 de autovehicule istorice atestate, dintre care mai puţin de 150 de exemplare sunt modele americane. Mărcile care domină clasamentul sunt Mercedes-Benz, Ford, Volkswgen şi, mai nou, Dacia.
Atestarea unui automobil istoric vine cu foarte multe avantaje pentru proprietar – impozit zero, taxă de drum zero, taxă de lux zero (pentru maşini cu motoare mai mari de 3.000 cmc) şi RCA anual care se învârte în jurul valorii de 100 de lei (prin o companie de asigurări parteneră). Astfel, dacă ai o maşină veche care înseamnă ceva pentru tine, nu o da la casare. Mai bine o vinzi cuiva care vrea să o restaureze şi să o păstreze ca şi cum ar fi nouă – aşa, toată lumea are de câştigat.