România – locul 2 în UE la oscilația prețurilor la carburanți
În ultimele două decenii, prețurile la carburanți și la lubrifianți pentru transportul personal în Uniunea Europeană au fost extrem de volatile, se arată într-o analiză Eurostat. Potrivit datelor Eurostat, România se situează pe poziția a doua în acest clasament, în urma Luxemburgului.
Departamentul Comisiei Europene pentru statistici în cadrul UE a anunțat că această volatilitate a devenit recent foarte pronunțată, rata anuală de variație urcând de la un minim de -20% în luna mai 2020, la +23% în septembrie 2021.
România – locul 2 în UE la oscilația prețurilor la carburanți
Astfel, în luna a noua a acestui an, Luxemburg a înregistrat cea mai ridicată rată anuală de variație la prețurile carburanților dintre toate țările membre ale UE în ceea ce privește oscilația prețurilor la carburanți (+31%).
Pe locurile următoare se situează România și Slovenia, ambele cu o rată a variației de +29%. La polul opus, cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost consemnate în Irlanda (+15%), Italia, Finlanda și Grecia (toate +18%).
Cele mai recente fluctuații similare s-au înregistrat în urmă cu mai bine de zece ani, atunci când rata anuală de variație a urcat de la -19% în iulie 2009 la +20% în martie anul următor.
Sursa: Eurostat