Locul din România unde au început să fie livrate primele exemplare Dacia Spring
Spring, modelul electric al mărcii Dacia, și-a început aventura în România.
Încă din vară am aflat că primele exemplare pe care marca le va livra pe piața din România clienților privați vor sosi undeva între lunile septembrie și octombrie.
Iată că pe data de 7 octombrie o reprezentanță Dacia din Craiova a primit prima Dacia Spring livrată unui client privat din țara noastră. Apoi, pe data de 13 octombrie un alt client a intrat în posesia mașinii comandate încă din primăvară.
Primele Dacia Spring înmatriculate în România vor avea numere de Dolj
Pagina de Facebook Redac Dacia Renault Nissan a publicat imagini cu momentul în care clienții își iau în primire mașinile.
GALERIE FOTO cu primii clienți privați ai unei Dacia Spring
Ambele mașini sunt vopsite în culoarea Cenote Blue. Este una din cele trei culori în care poate fi configurat modelul Spring.
Dacia Spring este în momentul de față cel mai accesibil automobil electric de pe piața europeană
Există un singur nivel de echipare a modelului Spring: Comfort Plus. Asta înseamnă că mașina vine echipată cu sistemul Media Nav, aer condiționat manual, geamuri electrice față-spate și cablu de încărcare tip 2.
Dacia Spring Comfort Plus are un preț de pornire de 18.100 euro, dar acesta poate scădea sub 9.050 euro cu subvenție de la stat (prin programul Rabla).
Garanția oferită este de 3 ani sau 100.000 km pentru vehicul. Pentru baterie garanția este de 8 ani sau 120.000 km.
Dacia Spring dispune de un motor electric de 33 KW (45 CP). Acesta este cuplat la o baterie de 26,8 KWh. Bateria poate fi alimentată atât la o priză casnică de 220V cât și la un Wall Box sau, opțional, la o bornă DC.
Modelul are o autonomie de 230 km conform ciclului WLTP și de 305 km conform ciclului WLTP City (regim urban).
Dacia Spring beneficiază, în serie, de numeroase echipamente de siguranță. Printre acestea se află un limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electronic al forței de frânare, 6 airbag-uri, apel de urgență (buton SOS), aprindere automată a farurilor și frânare automată de urgență.
Modelul este disponibil, de la lansare, în trei culori: Kaoline White, Cenote Blue și Lightning Silver. La aceasta se va adăuga, ulterior, o a patra opțiune: Goji Red.