Roma interzice maşinile diesel în circulaţie, din 2024
După ce Germania le dă libertate oraşelor să voteze independent de restul ţării supravieţuirea celui mai hulit motor de la Dieselgate încoace, Roma e foarte aproape să pună şi ea diesel-ul pe lista condamnaţilor la dispariţie pe viaţă. Decizia nu a fost luată încă, însă iniţiativa a fost publicată pe Facebook chiar de către primarul oraşului, Virginia Raggi. Ea a spus că “dacă vrem să luăm serios problema în mână, trebuie să avem curajul să luăm măsuri puternice şi cu efect”.
ANM are o informare păcătoasă. Luaţi-vă huse ca să mai găsiţi ceva din maşină sâmbătă
Până acum, Roma a mai încercat reducerea traficului şi a poluării prin alternanţa numerelor pare şi a celor impare în trafic. Metoda nu a funcţionat, poliţia nu putut controla bine derapajele de la măsură, iar italienii şi-au luat o a doua maşină ieftină ca să evite legea – spune The Guardian. 70% din maşinile vândute în Italia, anul trecut, au fost diesel, iar Roma, cum nu are o industrie dezvoltată, e poluată peste 90% din cauza maşinilor.
Pe lângă problemele de sănătate care sunt efect al poluării, monumentele atât de importante pentru Roma sunt victime directe şi ele. Peste 3.500 de monumente din piatră şi 60 de sculpturi din bronz sunt deteriorate permanent din cauza noxelor, iar substanţele emise de motoarele diesel sunt cele mai periculoase pentru istoria palpabilă a Romei. Autorităţile din Milano au anunţat chiar înainte de cele din Roma că vor să interzică maşinile diesel în circulaţia unuia dintre cele mai puternic-industrializate oraşe din Italia.
Italienii au şi un exemplu. Înainte de celebrarea intrării în al treilea mileniu, în anul 2.000, faţada catedralei Sf. Petru a fost curăţată complet. Acum au apărut deja pete noi din cauza poluării. Primarul Virginia Raggi are în plan interzicerea diesel-urilor în circulaţia din capitala Italiei, începând cu 2024.
Vă aducem aminte că în afară de Italia, Anglia, Franţa, China şi Mexic sunt alte mari puteri şi pieţe de maşini importante care au promis că vor interzice diesel-uri ca urmare a programelor de luptă cu poluarea. Franţa şi Anglia au însă un termen mult mai târziu, 2040. E adevărat însă că anul este pentru dispariţia maşinilor diesel din trafic în toată ţara, nu numai în capitale sau în câteva oraşe.
Măsurile antidiesel vor avea efecte în toată Europa mai ales că sunt dictate de către marile puteri, formează astfel un trend şi devin exemple pentru toate celălalte ţări. Astfel, suprataxele pentru maşinile alimentate cu motorină vor apărea şi în ţările mai mici, poate şi în România în noua formă a timbrului de mediu care e în discuţie.
Autor Alexandru Banu