Probabil cei mai mulţi vor face imediat legătura cu filmul „Al şasele simţ” şi celebra replică „I see dead people!” („Văd oameni morţi”) a băieţelului pe care îl supervizează Bruce Willis. Care, în final, se dovedeşte că e o fantomă. Care, în engleză, se traduce prin „Ghost”. Şi totuşi, Rolls Royce Ghost Six Senses nu e un tribut adus acestui film, ci o propunere pentru milionarii chinezi care au vizitat Beijing 2012.
Rolul lui Rolls Royce Ghost Six Senses este acela de a le schimba părerea celor care consideră maşina un downgrade faţă de somptuosul Rolls Royce Phantom. Aşa încât „echiparea-concept” Six Senses ne arată că şi „micul” Ghost îşi poate duce proprietarul pe culmile luxului.
Cele şase simţuri la care face referire Rolls Royce Ghost Six Senses Concept sunt văzul, auzul, mirosul, gustul, simţul tactil şi încă unul specific maşinilor de lux Rolls Royce: individualismul. Chiar dacă modelul de la Salonul Auto Beijing 2012 este un unicat, clienţii interesaţi de un Rolls Royce Ghost la fel echipat îşi pot comanda maşina exact după aceleaşi specificaţii.
Din punct de vedere vizual, maşina beneficiază de o vopsea specială Carrara White, de jante din aliaj cu un design individualizat, iar în interior s-a apelat la un nou furnir Walnut Burr. Materialele luxoase din maşină asigură o aromă inconfundabilă, dominată de mirosul specific al pielii exclusiviste.
În ce priveşte simţul gustului, maşina este dotată cu un mini-bar car poate fi dotat cu numele cele mai sonore din domeniul şampaniilor, gustul acesteia fiind cu atât mai savuros graţie ambianţei luminoase asigurate de acoperişul panoramic. Evident, simţul tactil nu putea fi uitat, inginerii oferind în premieră o tapiţerie din piele naturală, tratată după o metodă originală, în timp ce covoraşele şi mocheta sunt din lână.
Al cincilea simţ, auzul, este asigurat de un sofisticat sistem audio, care presupune disimularea unor „exciter-speakers” sub tapiţeria din piele pentru a aduce mai aproape de urechile pasagerilor centrul de sunet, ceea ce asigură o ambianţă de auditorium pentru cei de pe banchetă.
Al şaselea simţ? Conform declaraţiilor oficialilor, acesta este chiar nivelul de individualism oferit de Rolls Royce Ghost Six Senses prin toate detaliile atent studiate: „conceptul Six Senses este un ambient luxos dedicat celor mai pretenţioşi. […] clienţii vor experimenta ceva greu de definit, dar foarte uşor de înţeles de clienţii Rolls Royce„.
Pentru moment, nu au fost comunicate date privind o eventuală producţie în serie redusă a lui Rolls Royce Ghost Six Senses, dar, dat fiind apetitul milionarilor chinezi pentru orice depăşeşte luxul convenţional, nu ar fi de mirare ca o astfel de ediţie limitată să se vândă ca pâinea caldă, la fel cum s-a întâmplat cu Rolls Royce Phantom Year of the Dragon.