ROADPOL Alcohol & Drugs – Acțiune amplă a polițiștilor la nivel european

Publicat: 20 06. 2021, 13:51
Actualizat: 20 06. 2021, 13:51

ROADPOL Alcohol & Drugs este o acțiune amplă a polițiștilor desfășurată la nivel european pentru depistarea șoferilor care conduc sub influență drogurilor și/sau alcoolului. Acțiunea a făcut deja valuri în România, unde numeroși șoferi au luat contact cu polițiștii în acest weekend.

Intră în Galeria FOTO

Primii care au comunicat rezultatele acțiunii din noaptea de 19/20 iunie au fost polițiștii de la Brigada Rutieră București. Aceștia au aplicat nu mai puțin de 58 de sancțiuni contravenționale în câteva ore de controale.

„În noaptea de 19/20 Iunie a.c., în contextul ROADPOL- Alcohol & Drugs, polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe arterele din Capitală pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic, combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Cu ocazia activităților de control desfășurate, polițiștii rutieri au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 32.000, și au constatat o infracțiune de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea au fost reținute 10 permise de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice ( contravenție) și 10 certificate de înmatriculare reținute”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autovehicul pe o stradă din sectorul 2 sub influența substanțelor psihoactive (THC-5 „Cannabis”). Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L pentru recoltarea de probe biologice, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 335 alin. 2 din Codul Penal.

ROADPOL Alcohol & Drugs – Weekend plin pentru polițiști

Un alt bărbat în vârstă de 34 de ani a fost depistat pe o stradă din sectorul 2 în timp ce conducea un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0, 34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.

Și colegii de la Poliția Autostrăzi au avut o captură bogată sâmbătă. În numai trei ore, au fost efectuate 98 de testări la alcool și 2 testări pentru droguri. În urma acțiunilor, au fost constatate  patru infracțiuni: una de conducere sub influența substanțelor psihoactive, una de conducere fără permis, una de încredințare a autoturismului unei persoane care nu are dreptul de a conduce și una de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

De asemenea, au fost aplicate 121 de sancțiuni contravenționale, dintre care una pentru conducere sub influența alcoolului, 61 pentru viteză, șase pentru defecțiuni, trei pentru lipsa ITP, 24 pentru nepurtarea centurii și două pentru folosirea telefonului. Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 3 permise de conducerere, câte unul pentru viteză, alcool, respectiv droguri. De asemenea, au retras 12 certificate de înmatriculare.

Acțiunile ROADPOL se desfășoară periodic la nivel european, având diferite tematici, dar un obiectiv comun: o creștere a siguranței traficului rutier. Cea mai recentă a fost în perioada 19-25 aprilie și a avut ca obiectiv depistarea șoferilor vitezomani, de unde și denumirea de Speed Marathon.