Reţeta eşecului. Poveştile Astra, Euroins, City şi Carpatica
În ultiimii doi ani companiile româneşti de asigurări au trecut prin clipe grele. Astra Asigurări este firma care a deschis lista răsunătoare a scandalurilor, listă care a continuat apoi cu Euroins, Carpatica, şi mai nou, City Insurance. Analizând cauzele care au dus la astfel de deznodăminte vedem că în unele puncte există oarecare similitudini: poliţe RCA ieftine, iar despăgubirile durau o veşnicie. Doar că la un moment dat aceste poliţe ieftine s-au dovenit ineficiente pe termen lung, iar pierderile au ajuns să nu mai poată fi acoperite. Din aceste scandaluri clienţii sunt cei care au avut cel mai mult de suferit.
Teoretic, cineva căruia i-a fost lovită maşina în trafic de un şofer cu o asigurare la aceste companii cu probleme va fi despăgubit de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, instituţia care încearcă redresarea financiară şi preia o parte din responsabilităţi, dar acest lucru va dura ceva timp şi bătaie de cap. Conform legii, principala atribuţie a Fondului este de a conduce activitatea debitorului pe parcursul procedurii de lichidare în scopul conservării şi valorificării activelor, în concordanţă cu deciziile creditorilor.
De asemenea, lichidatorul trebuie să analizeze activitatea societăţii în raport cu situaţia de fapt şi să întocmească un raport amănunţit asupra cauzelor şi a împrejurărilor care au condus la starea de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă intrarea în faliment a societăţii.
Citeşte şi VIDEO. În câte secunde atinge suta o Dacia 1300
Citeşte şi VIDEO. Noul Volkswagen Ameo costă doar 7.500 de dolari – GALERIE FOTO
Citeşte şi Un Mercedes vândut pentru 9.9 milioane de dolari. GALERIE FOTO
Eşecul Astra
Astra Asigurări, al treilea cel mai mare asigurător la jumătatea anului după primele subscrise, a intrat în luna august a lui 2015 în procedură de dizolvare şi faliment după un an şi jumătate de redresare specială sub administrarea KMPG. Retragerea autorizaţiei de funcţionare a venit ca urmare a eşecului procesului de majorare de capital cu suma de 425 mil. lei, eşec care a pus capăt unei istorii de 25 ani şi a condus la cel mai răsunător faliment din industria locală de asigurări.
Managementul defectuos al activităţii companiei, servirea anumitor interese personale sau de grup prin utilizarea activelor, precum şi raportarea distorsionată atât a performanţei financiare, cât şi a indicatorilor de prudenţialitate au fost principalele cauze identificate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru prăbuşirea Astra.
La retragerea autorizaţiei de funcţionare asigurătorul avea 1,8 mil. clienţi, circa 1.400 de angajaţi, active de 500 mil. lei şi afaceri de 440 mil. lei. Cea mai mare parte a portofoliului asigurătorului era formată din asigurări auto obligatorii (RCA), care cumulau circa 40% din poliţele în vigoare, echivalentul a circa 881.000 de contracte.
Euroins în procedura de redresare financiară pe bază de plan
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în octombrie 2015 deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan a companiei de asigurări Euroins, un jucător de top cinci în funcţie de subscrieri, având ca obiectiv restabilirea situaţiei financiare în termen de un an.
„Decizia ASF se bazează pe concluziile unui raport de control privind activitatea şi managementul financiar al Euroins, care a scos în evidenţă o serie de deficienţe privind solvabilitatea şi nivelul capitalului. De asemenea, Consiliul ASF a avut în vedere identificarea, pe baza situaţiilor financiare de la 30 iunie 2015, a unui necesar minim de capital insuficient acoperit prin aportul de 200 milioane de lei asumat de acţionarii societăţii pentru luna octombrie a acestui an, în contextul cerinţelor suplimentare de lichiditate şi de capital rezultate din aplicarea, de la 1 ianuarie 2016, a noilor norme de supraveghere Solvabilitate II“, se arată într-un comunicat al instituţiei. Citeste aici articolul complet.
Carpatica Asig
2016. Carpatica Asig, companie care a intrat în mecanismul de rezoluţie după ce vreme de un an şi jumătate a încercat fără rezultat să găsească un investitor care să o capitalizeze, a devenit un jucător de top în piaţa asigurărilor locale în numai şase ani mizând puternic pe poliţele auto obligatorii (RCA), asigurări care în mod ironic i-au declanşat prăbuşirea. Carpatica avea nevoie de o capitalizare de circa 90 mil. euro, însă suma ar fi putut fi mai mică în condiţiile în care asigurătorul încheia un contract de reasigurare mai cuprinzător.
După poziţionarea ca un asigurător agresiv pe RCA, afacerile Carpatica au crescut constant, însă şi pierderile au început să se adune. În ultimii şase ani asigurătorul lui Carabulea a strâns pierderi de aproape 90 mil. lei. Citeste aici articolul complet.
City Insurance se pregăteşte pe margine
2016. City Insurance, companie controlată de Dan Odobescu, fostul şef al companiei de asigurări Unita (actuala Uniqa), şi-a bugetat în 2014 o creştere de 15-20% a primelor subscrise, până la 365 milioane de lei (83 mil. euro), potrivit raportului anual al asigurătorului.
Atunci asigurătorul avea în plan intrarea în topul celor mai mari cinci companii de asigurări în mai puţin de cinci ani. Acum aflăm că City Insurance, înregistrează mari daune externe. Potrivit unor informaţii primite pe surse de cei de la Realitatea.net, compania City Insurance urmează să fie preluată de Fondul de Garantare.
Şefii Autorităţii de Supraveghere Financiară au primit la sfârşitul lunii trecute, o delegaţie a biroului de asiguări din Europa pentru a discuta despre această problemă.
Conform cercetărilor s-a constatat că City Insurance nu îşi achită daunele externe, şi au cumulat peste 4 milioane de euro datorii. De asemenea, City Insurance mai are achitat sume mari către service-uri şi alte societăţi de asigurări din România.