Reţeaua de dealeri autorizaţi ai Opel s-a extins cu un nou partener, MHS Motors din Târgu Mureş, membră a Grupului Automobile Bavaria, în condiţiile în care marca auto a înregistrat în primele două luni ale anului o creştere de 55% pe piaţa românească.
“Decizia de a adăuga un nou partener în reţeaua de distribuţie Opel este fundamentată pe cerinţele pieţei şi pe creşterea organică a vânzărilor de modele Opel. Prin semnarea unui parteneriat cu Opel MHS Motors, membră a Grupului Automobile Bavaria, unul dintre jucătorii importanţi ai sectorului auto din România, cu peste 24 de ani de experienţă, ne propunem să fim mai apropare de clienţii noştri din Târgu Mureş şi, desigur, creşterea numărului de unităţi vândute în această zonă.” a spus Cristian Milea, Country Director Opel România.
În urma acestei decizii, Automobile Bavaria adăugă pentru prima dată în portofoliu o marcă din segmentul auto de volum. Noua locaţie din Târgu Mureş oferă tot necesarul de servicii post vânzare, de la mecanică, diagnoză şi geometrie computerizate, până la tinichigerie, vopsitorie, ITP şi spălătorie, precum şi piese de schimb, accesorii şi produse din colecţia Ope
“Am ales să aducem Opel în portofoliul nostru, atât ca parte a strategiei noastre de diversificare la nivel de grup, cât şi datorită oportunităţilor de dezvoltare ale mărcii pe plan local şi european.” a declarat George Dorobanţu, CEO, Automobile Bavaria Group.
La rândul lui, Lucian Vişan, Multi brand Sales Director, Automobile Bavaria Group, a spus că serviciile companiei vor fi completate prin comercializarea autovehiculelor de ocazie, respectiv autovehicule rulate verificate, cu istoric certificat, împreună cu un program de garanţie tehnică de până la 12 luni.
”Serviciile dedicate de finanţare pentru autovehicule rulate, vor completa ofertele noastre. Clienţii fideli mărcii Opel vor putea să schimbe maşinile vechi cu modele noi, prin serviciile de buy back şi trade-in pe care le vom pune la dispoziţia acestora.’’