Restricții temporare de trafic în Pasajul Unirii. Se montează ventilatoare și extinctoare

Autor: Marius Vișan 22 nov. 2022 Știri auto
Restricții temporare de trafic în Pasajul Unirii. Se montează ventilatoare și extinctoare

În Pasajul Unirii vor exista restricții temporare de trafic din cauza unor lucrări de instalare ventilatoare, precum și amplasarea de extinctoare.

„În perioada 22 noiembrie – 8 decembrie, în intervalul orar 23:30 – 05:00, în vederea executării unor lucrări de instalare ventilatoare/amplasare extinctoare pentru stingerea incendiilor, se va restricționa accesul în Pasajul Unirii, atât dinspre Bd.I.C. Bratianu, cât și dinspre Bd. Dimitrie Cantemir, urmând ca traficul sa fie deviat prin Piața Unirii, la suprafață”, informează Poliția Rutieră.

Având în vedere aceste aspecte, Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să respecte semnificația indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum și semnalele polițiștilor rutieri.

Decizia de instalare a unor ventilatoare, precum și montarea unor extinctoare, a fost luată în urma incendiului care a avut loc în luna octombrie 2022. Pompierii au intervenit în 18 octombrie pentru stingerea unui incendiu, produs în Pasajul Unirii, la un autoturism în care erau doi adulți și un copil. Mașina a ars complet, iar cele trei persoane au fost evacuate în siguranță așa că nu s-au înregistrat victime.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide