Au fost anunțate restricții de trafic pe Transalpina, pentru Campionatul Național de Drift, care se va desfășura în weekend între kilometrii 20 și 22 ai șoselei DN67C, între Novaci și Rânca.
A doua etapă din Campionatul Național de Drift va avea loc în acest weekend pe una dintre cele mai spectaculoase șosele din România, Transalpina, la start urmând să fie prezenți aproximativ 40 de piloți din România, Bulgaria și Slovacia.
Pentru buna desfășurare a sesiunii de antrenamente de sâmbătă, dar și a concursului de duminică, organizatorii au decis închiderea DN67C între Novaci și Rânca. Astfel, restricțiile de circulație sunt valabile sâmbătă (3 iulie) cât și duminică (4 iulie), între orele 8:00 – 13:00 și 15:00 – 20:00. Sâmbătă sunt programate antrenamentele libere şi calificările, iar duminică vor avea loc battle-urile pentru a stabili câștigătorul rundei de pe Transalpina.
În cursă s-au înscris și foștii campioni Răzvan Frățianu, Sorin Ene și Ivan Ivanov, dar și piloți din noua generație precum Gabi Imre jr. (14 ani), Natalia Iocsak (17 ani), Alice Ene (14 ani) sau Antonio Negreanu (15 ani). Câștigătorul primei etape a fost chiar un tânăr care va împlini 18 ani în această lună, Claudiu Adam.
Acesta l-a învins în finala de pe Transilvania Motor Ring chiar pe fostul său profesor Sorin Ene. Runda de pe Transalpina se anunță una spectaculoasă, având în vedere că s-a revenit pe traseul de acum 3 ani. Astfel, battle-urile vor avea loc între kilometri 20 şi 22 dintre Novaci şi Rânca.
Pentru a urmări cele mai spectaculoase battle-uri în etapa de pe Transalpina, RoDrift pune la dispoziţie spectatorilor locuri special amenajate. Pentru a respecta legislația în vigoare, în aceste zone vor avea acces doar persoanele vaccinate sau cele care prezintă un test PCR (maxim 72 de ore) sau antigen (24 de ore). Pentru înscriere, RoDrift a pus la dispoziție un link pe site-ul oficial, de unde fiecare fan va primi un cod QR special pentru acces.
Transalpina a fost redeschisă circulației în urmă cu numai 2 săptămâni, la capătul unor eforturi titanice din partea drumarilor.