147 de elevi de la școli și licee din Argeș vor intra în competiția Nextlab.Tech, cel mai mare concurs de robotică din România. Competiția se adresează elevilor din clasele II – IX, ei fiind susținuți de Fundația Groupe Renault România, cu sprijinul Automobile Dacia, în parteneriat cu Nextlab.Tech.
Elevii înscriși în concurs învață să programeze roboți (bazați pe Arduino) și beneficiază de cursuri gratuite susținute de profesori universitari din domeniul informaticii, prin webinarii.
„Parteneriatul cu Fundația reprezintă o șansă deosebită pentru Asociația Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub. Aducem robotica mai aproape de elevii și profesorii din județul Argeș. Informatica și robotica reprezintă domenii importante de studiu deoarece permit pregătirea elevilor pentru profesiile Industriei 4.0. Multe dintre profesiile pe care le vor avea elevii de astăzi încă nu s-au inventat. Ele vor fi bazate pe roboți, drone și sisteme fizico-cibernetice. De aceea, este important ca elevii să studieze timpuriu informatica și robotica. Prin sprijinul acordat de Fundație pentru concursul de robotică Nextlab.tech, Dacia pune bazele a ceea ce poate deveni o generație de inovatori ai Industriei 4.0. Caracterul online al concursului Nextlab.Tech face ca elevii sa aibă acces la educație de calitate în domeniul roboticii în ciuda pandemiei cauzate de Covid 19”, a declarat Răzvan Bologa, Conf.Univ.Dr., managerul Asociației și al platformei Nextlab.Tech.
La sfârșitul anului trecut, Dacia a donat Liceului Tehnologic din Mioveni un robot colaborativ folosit în industria auto. 169 de elevi care învață în clasele de învățământ dual au șansa de a deprinde cunoștințe de robotică și automatizare, folosind drept material didactic robotul colaborativ YuMi (You & Me).
Fundația Groupe Renault Romania are drept axă principală incluziunea socială prin educație și va continua să susțină proiecte cu impact social în comunitățile unde compania este prezentă. Toate acestea pentru a contribui la o societate echitabilă și sustenabilă.100 de elevi din județele Argeș și Dâmbovița folosesc tablete donate de Fundație, având acces la educație prin intermediul tehnologiei.
În luna iunie, compania a demarat o campanie dedicată accesului la educație, printr-o mobilizare a angajaților și a celor care sunt sensibili cu această cauză. Aceștia au ales să direcționeze cei 3,5% din impozitul pe venit și să completeze formularul 230. Contribuția lor a fost suplimentată din fondurile companiei, astfel încât elevii să poată continua studiul și de acasă, odată cu începerea școlilor, în timpul crizei sanitare.