Renault rezultate financiare 2009
This browser does not support the video element.
În 2008, cifra de afaceri a Grupului a ajuns la 37 781 milioane euro, în scădere cu 7% faţă de 2007, la perimetru şi cu metode identice. Deşi pe primul semestru 2008 se afişa o creştere a cifrei de afaceri cu 2,3%, până la 20 942 milioane euro, aceasta a scăzut cu 2,2% în al treilea trimestru al anului, şi cu 28,7% în cursul ultimului trimestru 2008. Evoluţia defavorabilă a ratelor de schimb a contribuit cu 2,5 % la această degradare în contul lui 2008.
Contribuţia activităţii de vânzare la cifra de afaceri a scăzut cu 7,4%, ajungând la 35 757 milioane euro. În creştere pe parcursul primelor două trimestre din 2008, aceasta a scăzut în trimestrul trei, pentru a coborî cu 30% în ultimul trimestru din an. Rezultatul net a ajuns în 2008 la 599 milioane euro, de aproape patru ori mai putţin decât în 2007 când s-au înregistrat 2 734 milioane euro.
Renault prevede o deteriorare a condiţiilor de piaţă în 2009. Acest context a determinat Grupul Renault să-şi concentreze acţiunea asupra optimizării fondurilor proprii disponibile.