Renault – încă două SUV-uri!
Patrick Le Quement, vice-preşedintele departamentului de design Renault, a declarat recent că vor mai există două SUV-uri cu siglă Renault până în 2010, pe lângă , produs în colaborare cu Samsung.
Primul va fi mai mare şi va fi bazat pe platforma , urmând a concura cu SUV-uri de categorie superioară, gen sau Mazda CX-7. Acest SUV ar urma să fie construit tot în colaborare cu Samsung, urmând a contracara concurenţa coreeană, Hyundai şi KIA având în plan un .
Mult mai interesant pentru noi este intenţia francezilor de a construi un SUV de dimensiuni mai reduse, care ar urma să fie bazat pe platforma viitorului , preluând elemente tehnice de la . Noul SUV ar urma să concureze direct şi viitoarele , sau Audi Q3.
Ceea ce înseamă că, prin poziţionarea micului SUV Renault ca o maşină cu tendinţe premium, există loc şi pentru o versiune mai economică – comercializată, de ce nu, sub sigla Dacia. Prin urmare, speculaţiile privind viitorul pot fi îndreptate către o versiune bazată pe Nissan Qashqai sau următoarea generaţie a lui Renault Megane.