Renault vrea să se impună în Europa pe piaţa automobilelor
electrice. Tocmai din acest motiv va încerca să ofere maşini
electrice cât mai accesibile. Primul model din ofensiva electrică
franţuzească este Renault Fluence Z.E., automobil pe care
Renault îl va asambla în Turcia, alături de versiunea
convenţională.
Francezii au ales această locaţie pentru a nu exista discrepanţe
de preţ între cele două forme de propulsie, modelul exclusiv
electric urmând să coste la fel ca şi cel care foloşeste energia
termică. Preţurile modelului Fluence sunt în România
cuprinse între 12.900 de euro şi 16.500 de euro.
„Renault a decis să construiască versiunea electrică a modelului
Fluence la uzina Oyac, din Bursa, producţia urmând să înceapă în
prima jumătate a anului 2011” anunţă oficial Renault într-un
comunicat de presă. Prima piaţă în care noul mode va fi introdus va
fi cea din Israel, urmată în scurt timp de Danemarca. Aceste două
ţari sunt primele care vor dezvolta o infrastructură solidă pentru
alimentarea automobilelor electrice.