Renault Technologie Roumanie, centrul de inginerie al producătorului auto francez Renault, care are 2.800 de angajaţi în România, vrea să facă 300 de noi angajări în birourile din Bucureşti, Mioveni şi Titu.
„Avem în prezent în RTR România 2.800 de angajaţi şi creştem efectivele de personal în fiecare an cu câte aproximativ 10%. Ne-ar plăcea să recrutăm mai mulţi ingineri seniori, însă este dificil, pentru că se găsesc mai greu ingineri specializaţi în industria automotive în Bucureşti“, a spus Pascal Candau, executivul francez care ocupă funcţia de director al Renault Technologie Roumanie (RTR) din 2015 încoace.
Prin urmare, a spus el, compania recrutează cu precădere ingineri aflaţi la început de carieră, care intră într-un program intensiv de training. Şi RTR, ca şi restul angajatorilor, are dificultăţi în găsirea candidaţilor, piaţa muncii având în prezent un deficit acut de forţă de muncă.
„Este mult mai greu să recrutezi acum decât era în trecut. În urmă cu doi ani, aveam o problemă mare, pentru că inginerii care ne plecau din centru părăseau ţara. Acum situaţia s-a mai calmat, nu mai pleacă atât de mulţi ingineri în străinătate, probabil că şi Brexitul ne-a ajutat în acest sens, pentru că cei mai mulţi plecau în Marea Britanie.“