Renault a dezvăluit noua generație a lui Espace. Modelul francez este de acum un SUV cu până la 7 locuri – GALERIE FOTO
Renault a dezvăluit noua generație a lui Espace. De această dată nu mai vorbim despre un monovolum, ci despre un SUV în adevăratul sens al cuvântului.
Piața SUV-urilor este în plină creștere și pare că nu există ceva ce îi poate pune stop. Producătorii se axează pe acest tip de mașini și chiar ajung să transforme nume celebre din portofoliul lor în SUV-uri. Un exemplu foarte bun este proaspăt lansatul Renault Espace, model care acum este un SUV care se va situa în gama producătorului francez deasupra lui Austral. Vom vorbi și despre conexiunea dintre aceste două modele.
Noul Renault Espace s-a metamorfozat într-un SUV de familie și a lăsat în trecut conceptul de monovolum, concept adoptat de Espace încă de la lansarea sa inițială din 1983. Acum, la 40 de ani de la debut, Espace s-a transformat într-un SUV cu dimensiuni generoase, care poate oferi configurații de până la șapte locuri.
Renault Espace: monovolumul a dispărut, intră în scenă SUV-ul
La exterior, noul Renault Espace seamănă destul de mult cu un alt SUV pe care Renault l-a adus pe piață destul de recent. Este vorba despre Austral, model cu care noul Espace se înrudește. Putem vedea acest lucru și din aspectul exterior, deoarece Renault Espace are trăsături de design comune cu fratele său mai mic, Austral. Bineînțeles, diferența esențială constă în mărimea celor două modele.
Espace este mai mare decât Austral și va putea fi comandat și cu șapte locuri. Similaritățile continuă, iar cei care au avut ocazia să stea la bordul unui Austral vor recunoaște un design foarte similar.
Mai ușor și mai eficient
Comparativ cu vechea generație, noul Renault Espace este ceva mai scurt, dar și mult mai ușor. Cea de a șasea generație a modelului este cu 215 kilograme mai ușoară decât precedenta, fapt care ar trebuie să îmbunătățească eficiența. SUV-ul Espace va fi echipat cu un propulsor hibrid cu o putere maximă de 200 CP, care ar trebuie să confere cifre mici de consum – 4,6 litri pe suta de kilometri, conform Renault – și o autonomie de până la 1.100 de kilometri. Noul model este construit pe platforma CMF-CD și vine cu 32 de sisteme de asistență pentru șofer. MULTI-SENSE și 4CONTROL Advanced, sistemul de direcție pe patru roți de la Renault, vor fi disponibile pe noul SUV Renault.
Comenzile pentru noul Renault Espace vor începe în primăvara acestui an.
VIDEO