Renault 5 a fost 6×6 înainte ca măcar 6×6 să fie „cool”

Publicat: 17 03. 2015, 14:25

Cel mai recent exemplu de maşinărie 6×6 uber-cool este Mercedes-Benz G-Class 6×6, deja intrat şi pe mâna atelierelor de tuning consacrate. Iar exemple de offroadere 6×6 au mai existat în istorie – cum ar fi acest Range 6×6, gândit de Christian Leotard. 

După internshipul de la Rover, din 1978, Christian Léotard s-a întrebat oare cum ar fi să creeze un Renault 5, bazându-se pe aceleaşi principii tehnice. Aşa că a înfiinţat firma ADPL (Application Des Procédés de Léotard) şi s-a pus pe treabă, amintind prin denumire de renumitul Tissier (Application Des Procédés Tissier), a cărui semnătură se găseşte pe multe Citroënuri modificate. 

Câteva luni mai încolo – şi mulţumită materialelor puse la dispoziţie de producătorul de sisteme 4WD Simpar – Christian Léotard a dat lumii acest Renault 5 6×6. Pe lângă cele două roţi în plus, R5-ul lui Léotard a dobândit şi 180 de kilograme extra (ajungând la 980 kg), lungimea crescând de la 3,5 la 4,21 m.

Pentru un plus de fineţe, Léotard a optat pentru o transmisie hidrostatică, folosită de regulă pentru semişenilate şi pentru autovehicule de transport public. R5-ul cu şase roţi dispunea de un volum de încărcare de 2.400 de litri, fiind capabil să care 700 de kilograme. 

Totodată, ţinuta de drum fusese îmbunătăţită cu 70%, în timp ce frânarea – mulţumită celor şase discuri de frână -, cu 33 de procente. Léotard a pregătit-o pentru Dakar, unde a şi participat cu ea, în ediţia din 1980. 

Apoi, desigur, a mers mai departe: a gândit un Renault 5 Turbo cu trei punţi. Din nevoia de mai multă putere, Léotard a păstrat motorul de 1,4 litri turbo între punţile spate, adăpostind şi un motor sub capotă, ca în cazul versiunilor standard de Renault 5. Nu ştim dacă şi-a bătut cineva capul să măsoare puterea totală a acestui hot-miriapod, însă noi nu am găsit informaţii despre creaţia lui Léotard. 

Ştim doar că a fost găsită ruginind în subsolul unui muzeu, în 2007. 

Mai vrei poveşti cu miriapozi? Ai văzut Citroënul DS modificat de Michelin? Sau de MAZ-7907, transportorul de rachete bielorus?

via oto6.fr, jalopnik.com