Există mai multe tipuri de treceri pentru pietoni, iar regula de acordare a priorității de traversare diferă. Noul Cod Rutier 2024 stabilește cine are prioritate pe trecerea de pietoni cu refugiu și în ce situații sunt sancționați șoferii.
Trecerile de pietoni pot fi simple, semaforizate sau cu refugiu pe centrul drumului.
De aceea, regulile de acordare de prioritate persoanelor care traversează sunt diferite. Iar pietonii nu au întotdeauna dreptul de a trece.
Șoferii au obligația legală de a acorda prioritate pietonilor:
Pietonii pot traversa și pe la colțul străzii, dacă în zonă nu e amenajată o trecere, dar în această situație șoferii au prioritate.
Așadar, în cazul unei treceri de pietoni semaforizate, pietonii nu pot traversa decât pe culoarea verde. La trecerea de pietoni simplă, aceștia pot traversa drumul doar după ce s-au asigurat în prealabil, iar șoferii au obligația de a opri.
Sunt mai multe situații în care nu ai prioritate, chiar dacă vrei să traversezi drumul pe la trecerea de pietoni.
Conform legii, prin Art. 167 se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora:
În cazul drumurilor cu două sau mai multe benzi de circulație, dar și a celor cu o singură bandă pe sens, la jumătatea drumului pot fi amenajate refugii pentru pietoni.
În această situație, șoferii trebuie să acorde prioritate pietonilor doar atunci când aceștia se află pe sensul lor de mers.
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile […] neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului”, stabilește Art. 101 (3-e) din legea rutieră.
Așadar, dacă pietonul începe traversarea din partea opusă de circulație, nu trebuie să oprești. Dar, când se află pe scuarul din mijlocul drumului, trebuie să oprești pentru a-i permite trecerea.
Desigur, pietonul aflat pe refugiu are obligația de a se asigura înainte de a se angaja în traversarea drumului.
Codul Rutier prevede o obligație importantă și pentru pietonii care se angajează în traversarea străzii.
„Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic”, se arată în Art. 72 (3) din OUG nr. 195/2002.
Așadar, persoanele care urmează să traverseze strada pe la trecerea de pietoni trebuie să se asigure.
În caz contrar, pot fi considerate responsabile de producerea unui accident rutier.
„Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector”, se stabilește prin Art. 72 (4) din legea circulației.