Sezonul rece se apropie. Opt reguli care trebuie respectate când circuli pe autostradă
Sezonul rece care se apropie poate fi caracterizat de condiții meteorologice nefavorabile circulației rutiere pe autostrăzi, care pot genera nesiguranță în deplasare și chiar accidente rutiere.
Caracteristicile traficului rutier din perioada care urmează sunt diferite față de cele obișnuite, întrucât foarte mulți conducători de autovehicule nu au experiența conducerii pe autostradă, având tendința de a neglija reguli de conduită elementare.
Multe accidentele rutiere produse pe autostrăzi s-au întâmplat în zonele unde se circulă cu viteză redusă, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile (ceață, ploaie torențială, ninsoare, polei).
De asemenea, în multe cazuri, conducătorii nu cunoșteau prevederile legale referitoare la utilizarea benzii de urgență sau au ignorat păstrarea unei distanțe corespunzătoare, care să asigure viteza de reacție necesară frânării în condiții de siguranță.
Opt reguli care trebuie respectate atunci când circuli pe autostradă
1. Respectarea limitelor de viteză stabilite;
2. Păstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers, față de vehiculele care circulă în față;
3. Interzicerea opririi și circulației nejustificate pe banda de urgență;
4. Utilizarea sistemului de lumini pentru avarie, în situația închiderii unei coloane aflate în staționare sau în mișcare cu viteză redusă, pentru atenționarea celor care se apropie;
5. Utilizarea luminilor de întâlnire;
6. Utilizarea benzii din dreapta a căii unidirecționale pe care se realizează deplasarea;
7. Utilizarea centurilor de siguranță și a dispozitivelor de retenție pentru copii;
8. Echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.