Red Bull va construi un hypercar cu motor hibrid V8 de peste 1.200 CP
Red Bull Advanced Technologies, divizia de înaltă performanță din cadrul Red Bull Racing Group, va construi primului său hypercar. După implicarea în proiectul Aston Martin Valkyrie, compania austriacă a anunțat că lucrează la propriul hypercar. Acesta va primi un motor hibrid V8 de peste 1.200 CP și va putea fi folosit pe stradă. Prețul va fi de aproximativ 5,8 milioane de euro. Debutul este planificat pentru anul 2025.
Hypercar-ul Red Bull va fi creat de celebrul Adrian Newey
Viitorul hypercar va fi creat de celebrul designer Adrian Newey, directorul tehnic al echipei de Formula 1 Red Bull Racing. Bolidul poartă numele de cod RB17, care umple, astfel, golul dintre denumirile RB16 al monopostului din 2021 și RB18 a celui din sezonul 2022.
RB17 va fi un coupe cu două locuri și va avea o caroserie de tip monococă din compozit şi carbon. De asemenea, plafonul va fi integral din sticlă și va fi îns stilul celor pe care le vedem pe bolizii din cursele de anduranță. Cei de la Red Bull nu au dezvăluit prea multe detalii tehnice decât că sub capotă va fi montat un sistem de propulsie hibrid având la bază un V8 twin-turbo.
Acesta va fi furnizat de un producător al cărui nume este ținut încă secret și va lucra împreună cu un motor electric. Puterea maximă combinată va fi de 1.233 de cai-putere, 150 fiind livrați de unitatea pe baterii. RB17 va cântări doar 900 de kilograme, ceea ce l-ar face mai ușor decât noul Lotus Elise.
Noul RB17 va fi produs într-o serie limitată de numai 50 de exemplare. Toate acestea vor fi produse în Marea Britanie la o rată de 15 unități pe an. Debutul este programat pentru 2025.
Prețul unui exemplar este de aproximativ 6 milioane de euro, adică mai mult decât dublu comparativ cu Mercedes-AMG One sau Aston Martin Valkyrie. Cu toate acestea, reprezentanții companiei spun că toate exemplarele au fost deja vândute!