Record: BMW 520d xDrive traversează România de două ori, cu un singur plin
Echipa Claudiu David – Mihaela Beldie, ambii instructori BMW Driving Experience, au condus automobilul extrem de eficient şi au înregistrat un consum mediu de 4 l/100 km, cu o viteză medie de 70 km/h – o performanţă fără precedent pentru o limuzină cu tracţiune integrală din segmentul superior.
După aproximativ 28 de ore de la start, cu 1.550 de kilometri parcurşi neîntrerupt pe drumurile patriei, modelul BMW Seria 5 520d xDrive a ajuns înapoi în Bucureşti, cu sigiliul rezervorului de 70 de litri intact şi cu computerul de bord care indica o autonomie de încă 166 de kilometri. Acelaşi computer de bord afişa faptul că autonomia câştigată prin modul ECO PRO era tot de 166 de kilometri.
Dubla traversare a României a presupus un traseu dificil, în condiţii reale de trafic, pe ruta Bucureşti – Constanţa – Bucureşti – Arad – Bucureşti, cu un singur plin de carburant. Vorbim despre 700 de kilometri de autostradă şi peste 800 de kilometri de drumuri naţionale, la standardele traficului pe care le ştim cu toţii, din pachet nelipsind condiţiile meteo nefavorabile.
Mihaela a fost cea care a condus prima, pe ruta Bucureşti – Constanţa şi retur, după care Claudiu a preluat controlul şi a parcurs restul traseului prin ţară. Deşi maşina nu a suferit modificări de niciun fel, BMW România a ales anvelope Goodyear EfficientGrip Performance în dimensiunea 225/55R17 şi carburant din gama Efix, pentru o eficienţă amplificată.
TESTUL ÎN CIFRE
Distanţa totală parcursă – 1.550 km
Consum realizat – 4 l/100 km
Emissi de CO2 – 105 g/km
Viteza medie – 70 km/h
Durată test (inclusiv opriri) – 28 h
Distanţa parcursă de Mihaela Beldie – 445 km
Distanţa parcursă de Claudiu David – 1.105 km
Capacitate rezervor – 70 de litri
DATE TEHNICE BMW 520d xDrive
Motor – diesel, 4 cilindri în linie
Capacitate cilindrică – 1.995 cmc
Putere maximă – 184 CP la 4.000 rpm
Cuplu maxim – 380 Nm între 1.750 şi 2.750 rpm
Acceleraţie 0-100 km/h – 8,1 secunde