Rechemările în service vor fi anunţate şi de către staţiile ITP
Rechemările în service pe care le fac producătorii de autoturisme vor fi anunţate şi la staţiile de Inspecţie Tehnică Periodică din ţară, informează Bucureşti FM.
Măsura a fost solicitată de reprezentanţele producătorilor, iar Registrul Auto Român va prelucra datele pentru fiecare maşină de generaţie mai nouă, potrivit sursei. Chiar dacă primul proprietar poate fi informat, în cazul multiplelor revânzări este foarte greu de livrat informaţia utilizatorului final.
„O rechemare în service este întotdeauna gratuită, dar de la prima înmatriculare un autoturism poate trece pe la mai mulţi proprietari, ceea ce face ca informaţia să ajungă mai greu la ultimul utilizator”, spune directorul tehnic al Registrului Auto Român, Cristian Bucur.
O rechemare poate fi cauzată de o problemă minoră, însă există cazuri în care persoanele aflate în vechiul pot fi în pericol din cauza unor defecte majore de fabricaţie.
”Să profităm de prezenţa vehiculului la o staţie de inspecţie tehnică periodică şi să comunicăm utilizatorului acestui vehicul situaţia în care există o rechemare în service solicitată de către producătorul vehiculului. Din discuţiile noastre pe care le-am avut cu reprezentanţii din România ai producătorilor a rezultat acest lucru, faptul că este relativ greu să ajungă până la utilizatorul final, şi atunci dânşii ne-au cerut sprijinul şi am fost foarte deschişi să introducem acest sistem de anunţare a rechemărilor. Aceste rechemări, de altfel, vor putea cât de repede fi verificate şi pe site-ul RAR”, a adăugat Cristian Bucur.