Rechemare service Fiat Grande Punto
La fel ca şi pe alte modele şi Fiat Grande Punto este prevăzut
cu un sistem de dezactivare pentru airbag-ul pasagerului, indicat a
se folosi numai atunci când se transportă un copil pe scaunul din
faţă. Inginerii de la Fiat au observat că, în ciuda deconectării
sale, acesta se poate reactiva automat, iar declanşarea lui ar
putea duce la consecinţe grave.
Astfel, constructorul italian a decis ca airbag-ul pasagerului
şi unitatea de control a acestuia să fie înlocuite pe aproximativ
30.000 de Grande Punto, printre care se numără şi câteva sute de
modele din 2009.