Rechemare în service Fiat în Brazilia
Nu de mult, am mai auzit de o rechemare în service Volkswagen în Brazilia,
care a fost nevoit să remedieze o problemă la roţile spate pentru
190.000 de modele Gol.
Culmea, tot despre o problemă la roţile din spate este vorba şi
în noul caz, în care de data asta este implicat Fiat Brazilia.
Ministerul de Justiţie brazilian a ajuns la concluzia că între 2007
şi 2009 au fost înregistrate 30 de accidente şi moartea a 8
persoane ca urmare a problemelor tehnice ale maşinilor Fiat Stilo
produse în Brazilia.
Mai mult, deoarece Fiat nu a recunoscut responsabilitatea
acestor probleme, a primit o amendă de 1,2 milioane de euro şi
somaţia de a rechema în service 40.000 de maşini Fiat Stilo, pentru
remedierea posibilelor defecţiuni. Fiat Brazilia a dat curs cererii
oficiale, însă cu precizarea că maşinile lor nu prezintă astfel de
riscuri, în timp ce amenda va fi atacată în instanţă.
Care producător e următorul pe listă în Brazilia?