Reacţia UBER, după ce Tribunalul Cluj a scos serviciul în afara legii
Instanţa specializată din Cluj-Napoca a decis interzicerea serviciului UBER, care implică transportul de persoane fără deţinerea de autorizaţii legale.
”Practicile de concurenţă neloială” desfăşurate de Uber, constând în furnizarea de servicii în domeniul transportului, implicând transportul de persoane fără deţinerea autorizaţiilor legale, au fost interzise în Cluj-Napoca. Decizia Tribunalului Specializat Cluj nu este definitivă, informează Mediafax.ro
Compania a transmis o reacţie, exprimându-şi dezamăgirea privind decizia tribunalului şi spunând că va face apel.
”Sute de mii de oameni din România se bazează pe Uber pentru drumurile lor zilnice şi mii de şoferi câştigă un venit suplimentar prin parteneriatul cu noi. Suntem foarte dezamăgiţi de această decizie şi vom face apel. Aşa cum a declarat şi noul nostru CEO, este nevoie ca serviciile precum Uber să fie reglementate. Prin urmare, vom continua dialogul cu autorităţile, iar între timp facem paşi proactivi către un model licenţiat.”, au declarat oficialii Uber România.
Între timp, serviciul Uber continuă să funcţioneze la Cluj, decizia nefiind una definitiva şi nici executorie.