Răzvan Cuc: Se lansează licitația pentru Autostrada Nordului, care va lega Satu Mare de Suceava
Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că luni va fi lansată în SEAP licitaţia pentru Autostrada Nordului, care va lega Satu Mare de Suceava şi a cerut viitorului Guvern să continue astfel de proiecte de infrastructură.
Răzvan Cuc a declarat, duminică, la Satu Mare, unde a participat la inagurarea noului sediu RAR, că proiectul era prevăzut în Masterplanul de transport ca perioadă de implementare după 2020.
„Am fost informat de directorul Scarlat (directorul CNAIR-n.r.) că a semnat acordul de publicare pentru Autoststrada Nordului, Petea-Suceava, un proiect care a fost transmis către ANAP la sfârşitul lunii august. Luni va fi ridicat pe SEAP, termenul de depunere a ofertelor fiind ianuarie 2020. Vorbim de documentaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Nordului. Este un obiectiv care era în Masterplan ca perioadă de implementare după 2020, dar noi am tras foarte multe proiecte în această perioadă, pe care de altfel sper ca viitorii guvernanţi, dacă vor trece testul Parlamentului luni, să le ducă la bun sfârşit şi nu să vină cu scuze, pentru că e uşor să găseşti scuze ca să maschezi incompetenţa, să le ducă mai departe, să le asigure finanţarea, să se plimbe pe şantiere, pentru că dacă nu umbli şi nu te implici în proiectele de infrastructură acestea nu vor fi finalizate”, a spus Cuc.
În ceea ce priveşte centura de ocolire a municipiului Satu Mare, ministrul demis al Transporturilor a spus că investiţia are „o evoluţie bunicică”, stadiul fizic al lucrărilor fiind „undeva la 35%”.
Răzvan Cuc a participat, duminică, la inagurarea noului sediu al RAR Satu Mare, investiţie guvernamentală de 13,5 milioane de lei.