În perioada 18 – 20 octombrie 2019, poliţiştii de la Rutieră au desfăşurat la nivel naţional o amplă acţiune de verificare a modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice din România.
În cadrul acestei operaţiuni, aproape 1.600 de poliţişti rutieri au acţionat în trafic, zilnic, în primele 2 zile ale acţiunii, fiind verificate aproape 19.500 de autovehicule, dintre care 2.898 înmatriculate în alte state.
De asemenea, în urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 10.193 de sancţiuni contravenţionale, din care 9.699 pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Din totalul acestora, 776 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.
Totodată, au fost reţinute 819 permise de conducere, 41 aparţinând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.
Tot în cadrul acţiunii, au fost reţinute 327 de certificate de înmatriculare, 37 dintre acestea aparţinând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reţinute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 14 au fost reţinute pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 18 pentru lipsa asigurării răspunderii civile auto.
În plus, poliţiştii au constatat 155 de infracţiuni, 15 dintre acestea fiind săvârşite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.