Răzbunarea polițiștilor. Ce a pățit un șofer care le-a atras atenția oamenilor legii că au parcat neregulamentar?
Un șofer le-a atras atenția polițiștilor că au parcat neregulamentar. I-a claxonat și le-a reproșat modul în care au lăsat mașina. Polițiștii l-au urmărit. Dialogul care a urmat este incredibil.
Incidentul a avut loc în Pitești, vineri, 25 iunie. Șoferul a fost vizibil incomodat de autospeciala de poliție, o Dacia Logan, oprită cu două roți pe carosabil și două pe trotuar, dar și cu portiera din dreptul șoferului deschisă. Mașina se află la doar câțiva metri de o trecere de pietoni și în apropierea unei intersecții.
În imaginile difuzate de ePitești.ro, se vede cum șoferul, a cărui cameră de bord a surprins incidentul, a fost nevoit să ocolească portiera deschisă ca să evite un accident. Acesta a claxonat și i-a strigat unuia dintre polițiști: “O să-ți iau ușa dacă mai parchezi aici! Așa se parchează, în intersecție?”
Conducătorul auto își vede apoi de drum. Dar, câteva secunde mai târziu, aude sirena poliției. “Trage pe dreapta, Mazda!”, se aude în megafon. Șoferul se conformează. Polițistul de la Secția 2 Poliție din Găvana îi cere actele sale și ale autoturismului la control și îi reproșează că nu i-a dat toate documentele.
– De ce m-ați oprit? insistă șoferul.
– Control… de rutină, ezită agentul.
– Poftiți. Parcați o mașină într-o intersecție semaforizată, pe trotuar. Și cu ușa deschisă, își continuă reproșurile șoferul.
Polițistul îi ignoră tirada.
– Să-mi prezentați și mie dotarea mașinii. Trusa, triunghiuri, tot.
Amendat pentru trusa medicală expirată după ce le-a reproșat polițiștilor că au parcat neregulamentar
Câteva minute mai târziu, polițistul revine la mașină cu un proces verbal și îl anunță pe șofer:
– Pentru faptul că ați avut trusa medicală expirată, ați fost sancționat cu suma de 725 de lei, 290 de lei în 15 zile.
– De ce m-ați urmărit? insistă șoferul. Din nou, polițistul îi ignoră întrebarea.
Șoferul poate contesta procesul verbal în instanță. Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a anunțat că se vor face verificări cu privire la acest incident.
VIDEO: