Războiul „greilor” cu motoare V8: Mercedes-AMG G63 versus BMW X7 M50i. Care e mai tare?

Publicat: 09 10. 2020, 17:14
Actualizat: 09 10. 2020, 17:17

Două SUV-uri de lux cu motoare V8. Doi monștri cu renume de atleți. Mercedes-AMG G63 și BMW X7 M50i sunt față în față în premieră. Care este mai tare?

GALERIE FOTO

Mercedes-AMG G63 are motor V8 twin-turbo de 4.0 litri, cuplat la o transmisie automată cu nouă trepte și la un sistem de tracțiune integrală. Propulsorul dezvoltă 585 de cai putere și un cuplu de 850 Nm. Are renume de off-roader pur-sânge, dar în versiune AMG este și atlet. Ajunge de la 0 la 100 km/h în 4,5 secunde. Cu silueta lui pătrățoasă, SUV-ul a ajuns în garajele vedetelor din lumea întreagă. Cea mai recentă generație nu mai este modelul greu de manevrat din trecut. Vine cu o cabină de lux și o direcție ușoară.

BMW X7 M50i are și el motor V8 twin-turbo,. Este o unitate de 4,4 litri, care livrează 530 de cai putere și 750 Nm. Resursele sunt expediate către cele două punți prin intermediul unei transmisii automate cu opt trepte și prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală xDrive. De 4,7 secunde are nevoie pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Pe hârtie, SUV-ul cu șapte locuri, care mizează pe confort și care are o personalitate mai sobră, mai puțin opulentă, pare că deja a pierdut cursa cu off-roader-ul cu stea în frunte. Dar ce se întâmplă atunci când cei doi coloși se aliniază la start în războiul “greilor”.

Pentru ambii, viteza maxima este limitată electronic la 250 km/h.

Mercedes-AMG G63 versus BMW X7 M50i – Momentul adevărului

Pe circuitul Pocono Raceway din statul american Pennsylvania, cei doi “grei” își testează mai întâi forțele accelerând de la 96 km/h la 201 km/h (60-125 mph). Mercedes-AMG G63 pare să câștige teren, dar X7 M50i recuperează și se impune.

De la 48 km/h (30 mph) la 201 km/h, situația este asemănătoare la testele cu transmisia în modul automat.

Cei doi aflați la volan trec transmisia în modul manual și reiau testele. Și din nou, bavarezul confirmă. Ajunge primul la linia de sosire.

VIDEO: