Razboiul dintre taximetrişti şi UBER e pe cale să treacă la alt nivel
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului prin care ei spun că va fi eliminată pirateria şi toate activităţile neautorizate din transporturi. Printre aceste activităţi ei menţionează şi serviciile UBER. Contrar ei ameninţă cu o grevă începând cu 16 aprilie, scrie Digi24.ro.
Principala solicitare este aceea ca aplicaţiile de tip UBER sau alte platforme similare să fie obligate să se autorizeze. ”Cât timp există o legislaţie naţională, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor şi alţii să funcţioneze sfidând aceeaşi legislaţie, fără a fi sancţionaţi”, spun transportatorii.
Membrii confederaţiei au planificat iniţial o grevă pentru finele lunii martie, însă amână protestele care urmare a faptului că OUG menţionat se află pe circuitul de avizare.
”Această Ordonanţă de Urgenţă a plecat spre avizare, către Ministerul Dezvoltării şi Ministerul de Interne, pe data de 17 martie 2017. Din informaţiile noastre, Ministerul Afacerilor Interne susţine această ordonanţă. Aşteptăm acum şi susţinerea din partea Ministerului Dezvoltării şi cerem Guvernului să adopte cât mai repede această Ordonanţă. În privinţa protestului, până în prezent nu am primit un răspuns de la Primăria Capitalei, nici că a fost aprobat, dar nici că a fost respinsă cererea noastră. Aşteptăm până pe 16 aprilie Ordonanţa de Urgenţă pentru eliminarea pirateriei din transporturile rutiere, iar în cazul în care această ordonanţă nu va fi dată de guvern, COTAR va organiza acţiuni de protest”, spun ei.
Totodată taximetriştii cer eliminarea unei modificări legislative făcute de un deputat ”cu anumite interese ascunse”. Acesta ar fi introdus la dezbaterile asupra legii taximetriei, 38/2003, doi termeni, respectiv ”permanent” şi ”repetate” care îngreunează sancţionarea activităţilor ilegale. ”Aceşti doi termeni juridici, introduşi cu bună ştiinţă în textul legii, au făcut imposibilă acţiunea autorităţilor în sensul stopării fenomenului pirateriei şi astfel a luat amploare activitatea neautorizată, în defavoarea economiei româneşti şi a firmelor care respectă legea şi depun toate eforturile necesare pentru obţinerea autorizaţiilor”, spune COTAR. Legea în formă amendată cere ca o autorizaţie să fie fie anulată sau suspendată doar dacă se constată abateri ”repetate” în utilizarea aparatului de taxat în scopul evaziunii, informează Digi24.ro.