RAR a descoperit probleme la peste 16.000 de vehicule în urma controalelor din prima jumătate a anului
Registrul Auto Român a verificat în prima jumătate a anului peste 37.000 de vehicule, în urma controalelor descoperindu-se probleme la aproape jumătate dintre ele. Mașinile cu deficiențe au fost declarate neconforme în urma verificărilor efectuate.
Potrivit cifrelor raportate de RAR, în primele șase luni ale anului au fost efectuate verificări în rândul a 37.573 de autovehicule. Inspectorii RAR au constatat că 45.7% dintre acestea aveau deficiențe tehnice serioase, care ar fi putut pune oricând în pericol traficul rutier. Spre exemplu, au fost identificate vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcție sau la punți și fuzete.
28% dintre mașinile găsite cu probleme aveau deficiențe la instalația electrică de iluminare – semnalizare, iar 24.3% dintre mașini aveau probleme în legătură cu emisiile poluante. Apoi, cele mai multe neconformitati au fost raportate la nivelul punții, jantelor, anvelopelor și suspensiei (13.5%), respectiv la nivelul parbrizului, geamurilor laterale și lunetei (13%).
Și mai periculos, în cazul a 5% dintre mașini au fost găsite neconformitati la nivelul sistemului de frânare, respectiv în cazul a 1.7% dintre mașini au fost descoperite probleme serioase la nivelul sistemului de direcție. În aceste condiții, inspectorii RAR au considerat că 2.500 de vehicule verificate prezintă pericol iminent de accident.
În urma verificărilor realizate de specialiștii RAR, s-a constatat depășirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 1.589 de autovehicule. În același timp, 2.9% dintre vehiculele controlate aveau probleme legate de ITP. Mai exact, erau găsite fie cu un ITP fals sau expirat, fie cu unul anulat.
Au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi
În aceste condiții, în prima jumătate a anului curent au fost aplicate 12.869 de sancțiuni. În plus, au fost retrase 10.829 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 121 de vehicule si au fost anulate 181 de ITP-uri.
Situația s-a dovedit a fi cu atât mai gravă în Capitală, acolo unde din cele 2.411 vehicule verificate au fost găsite neconformitati tehnice sau legate de acte la 79.2% dintre ele. În plus, 593 dintre aceste mașini prezentau pericol iminent de accident. În urma controalelor, Poliția Rutieră a aplicat 1.745 de amenzi contravenționale în București și a retras 1.541 de certificate de înmatriculare.
Sursa: Mediafax