Radarele ascunse au fost scoase în afara legii

Autor: Mediafax 14 mai 2019 Știri auto
Radarele ascunse au fost scoase în afara legii

Camera Deputatilor a adoptat decizional, marţi, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice, cu 186 voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”. Proiectul de lege iniţial a fost modificat în urma declarării unor articole ca fiind neconstituţionale.

Deputaţii au votat Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.684 din 6 noiembrie 2018.

Proiectul de lege a fost atacat la CCR, iar acum, legea cuprinde în integralitate articolele declarate constituţionale.

Potrivit legii votate de Camera Deputaţilor, poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive, arată deputatul liberal Florin Roman într-un comunicat.

„O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravenţiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie. O noutate este şi faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staţionate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufişuri, după diferite obstacole. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri. Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că şoferul încetineşte şi devine prudent. Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale maşinilor de poliţie, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor”, potrivit comunicatului emis de Florin Roman.

Iniţiativa legislativă adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, urmează să ajungă la preşedintele României pentru promulgare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide