Primul model MINI Electric de competiție din întreaga lume este implicat într-un amplu proces de transformare. Hot-hatch-ul a debutat oficial într-o cursă înscrisă în calendarul 2020 al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, iar anul trecut a avut un program competiţional extins.
Noul proiect este coordonat de echipa de ingineri de la „Engage Engineering”, care se laudă cu multe performanţe remarcabile în motorsportul românesc. Aceștia au realizat bipostul Norma M20FC care a dominat absolut Campionatul Naţional de Viteză în Coastă în sezonul 2019. Modelul l-a avut la comenzi pe Emil Nestor.
A urmat SUV-ul Dacia Duster, care a fost pregătit special pentru Rally Raid. Mulţi membri din această echipă de ingineri s-au format în proiectul Blue Streamline de Formula Student al Politehnicii din Braşov. Este, de altfel, cea mai de succes echipă românească înscrisă într-o competiţie, care a format mulţi ingineri valoroşi de curse.
Echipa tehnică implicată în noul proiect MIMI EVO este formată din Horia Platona, şef de trib, manager şi inginer din partea Engage Engineering . Ceilalți membri sunt Costin Păunescu – inginer coordonator, Andrei Necula – inginer motorsport şi Andrei Kerekes – inginer elctrician. Din partea BMW Group România, în proiect este implicat inginerul Vladislav Schirca.
„Vreau să le mulţumesc celor care au fost alături de noi la începutul proiectului. Nu a fost doar o premieră mondială absolută pentru marca MINI, dar şi un teritoriu nou pentru noi. Fără sprijinul Automobile Bavaria şi Vitesco Technologies nu am fi putut face primii paşi în această aventură. Acum mergem mai departe cu Engage Engineering. Aveam nevoie pentru următorul pas de o echipă cu o experienţă bogată în motorsport. Aceasta vine cu o nouă abordare, orientată către competiţii. Faptul că folosim numele de EVO arată că pregătim o transformare semnificativă a maşinii”, a declarat Alexandru Şeremet, Corporate Communication Manager BMW Group România.
În ultimele trei luni, MIMI a fost supusă unui amplu program de modificare, devenind MIMI EVO. Cele mai importante transformări includ un proces de reducere a masei, un nou sistem de frânare cu discuri MINI John Cooper Works Brembo şi o frână de mână hidraulică.
De asemenea, caroseria şi suspensiile au fost rigidizate, iar monitorizarea sistemului de propulsie şi a bateriilor a fost îmbunătăți. Au fost anulate sistemele de siguranţă activă ale automobilului de stradă (ABS, DSC). Totodată, au fost reconstruite mai multe module electronice şi un megafazor AC-DC activ de înaltă performanţă.
În același timp, MIMI EVO a primit o revizie completă, un interior revizuit şi mici reparaţii. S-a întâmplat la capătul a aproape 20 de curse şi două săptămâni de teste pe circuit într-un an şi jumătate de activitate.
Noul MIMI EVO se pregăteşte pentru debutul la Trofeul Râşnov, care va avea loc în zilele de 2 și 3 aprilie. Va fi prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă 2022.
Activitatea de optimizare şi pregătire vor continua, folosindu-se informaţiile, măsurătorile şi experienţa acumulate în curse. Imediat după debut, MIMI EVO va continua procesul major de transformare pentru următoarea cursă din calendar. Aceasta va avea loc pe 7 mai, la Cheile Grădiştei, și va reprezenta prima cursă din Campionatului Naţional de Viteză în Coastă 2.