Rabla 2021. La ce preț ajunge Skoda Octavia prin Programul Rabla?

Publicat: 08 02. 2021, 17:37
Actualizat: 12 02. 2021, 14:09

Skoda Octavia a fost, ani la rând, în România, cea mai populară mașină de import. Un titlu pe care și-a disputat, de-a lungul anilor, cu Volkswagen Golf și Renault Clio. Dar cât ajunge să coste noua Octavia prin Programul Rabla în 2021?

GALERIE FOTO

Skoda Octavia a încheiat 2020 în forță. 649 de unități au fost înmatriculate în țara noastră în luna decembrie. Nu a existat niciun model de import mai popular în România. În fața modelului ceh s-au aflat doar Dacia Logan, Duster și Sandero.

Skoda intenționează să păstreze ritmul și oferă noua Octavia la un preț competitiv. Modelul are un preț de pornire de 18.098 de euro. Această sumă îi aduce viitorului posesor de sedan ceh o mașină cu motorul de 1.0 litru cu 110 cai putere și transmisie manuală cu șase rapoarte. Echiparea de bază este Active, care aduce jante din oțel Tekton de 16 inci, faruri și stopuri Basic LED. Singura vopsea exterioară fără costuri suplimentare este Energy Blue.

Se regăsesc la bord tapițeria Onyx, un sistem de aer condiționat manual, un volan îmbrăcat în piele și conexiune Bluetooth. Geamurile față și spate sunt electrice, iar oglinzile sunt electrice și încălzite.

Există o opțiune pentru care clientul nu va plăti niciun euro în plus. Acesta poate alege ca modelul său să nu fie inscripționat.

Cât plătești, de fapt, pentru noua Skoda Octavia în 2021 prin programul Rabla?

Programul Rabla 2021 va debuta, ca și până acum, în luna martie. Un tichet care dovedește casarea unui autoturism mai vechi de opt ani scade automat prețul unuia nou cu 6500 de lei, echivalentul a 1.333 de euro.

Astfel, modelul produs de cehi ajunge la 16.765 euro. Este suma cu care cei doritori de mașină nouă pot cumpăra, de exemplu, un Duster cu echipare superioară Blueline în versiune TCe ECO-G 100, la care ar adăuga vopseaua metalizată, scaune încălzite, aer condiționat automat și hărți pentru navigație.

VIDEO: