Punctul de amendă va rămâne înghețat și în 2023. Acesta va fi tot 145 de lei
Punctul de amendă rămâne înghețat și anul următor la nivelul de 145 lei, anunță ministrul Finanțelor, într-un interviu la Digi24.
În lipsa acestei precizări legislative, punctul de amendă ar fi crescut începând de anul următor, în contextul în care salariul minim, în funcție de care este stabilită și valoarea punctului de amendă, a fost majorat succesiv în ultimii ani și este pregătit să fie majorat și de la 1 ianuarie 2023.
Vești bune pentru șoferi: punctul de amendă se plafonează și anul viitor
Codul Rutier actual prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie.
Cu toate acestea, valoarea punctului-amendă este plafonată din anul 2017. Deci, chiar dacă valoarea salariului minim a tot crescut, nivelul amenzilor a rămas același.
În 2017 punctul de amendă a fost majorat de la 125 la 145 de lei. Atunci, salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei. Punctul de amendă a fost plafonat apoi, anual, prin ordonanțe de urgență.