O delegaţie a constructorului auto francez PSA Peugeot Citroen a fost în România pentru a găsi o locaţie pentru o viitoare fabrică de motoare, urmând ca decizia de construire a uzinei să fie luată după cercetarea oportunităţii unei astfel de investiţii şi în Polonia, Turcia şi Ucraina.
"Echipa noastră de experţi a pornit căutările privind amplasamentul uzinei de motoare acum câteva luni, deşi anunţul public despre investiţie a fost făcut joi. În România au fost deja, însă o decizie privind ţara aleasă va fi luată după ce vor fi analizate şi celelalte state vizate", a declarat agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al grupului PSA Peugeot Citroen, Laurent Cicolella.
Compania a anunţat, că va investi 600 de milioane de euro în construcţia a două noi fabrici de motoare, una în Franţa, iar cea de-a doua în Europa de Est. Directorul general al grupului, Christian Streiff, a declarat reporterilor, la Paris, că statele evaluate sunt Polonia, România, Ucraina şi Turcia.
În ceea ce priveşte extinderea estică, grupul PSA urmăreşte aspecte legate de costuri, infrastructură, logistică şi poziţie geografică. Un alt stimulent pentru Peugeot şi Citroen ar putea fi lobby-ul politic, dacă luăm în considerare antecedentele şi legăturile Guvernului Tăriceanu cu constructorul francez.