Parlamentarii se pregătesc să voteze o propunere legislativă prin care familiile cu trei sau mai mulți copii vor beneficia de bani nerambursabili pentru a-și cumpăra o mașină nouă. Sumele alocate pot ajunge la 35.000 de lei, echivalentul a circa 7.300 de euro.
Potrivit unei propuneri legislative aflată în dezbatere la Parlament, de la 1 iulie 2020, familiile cu trei sau mai mulți copii și-ar putea cumpăra o mașină nouă cu ajutorul unor bani nerambursabili din partea statului, prin programul “Un autoturism pentru fiecare familie”.
Propunerea își propune să sprijine familiile numeroase care au nevoie de un autoturism cu minim șapte locuri, oferind sume nerambursabile de până la 35.000 de lei, sumă care ar reprezenta aproximativ 25% – 30% din prețul de achiziție a unui astfel de autoturism. Acestea vor trebui să fie foarte puțin poluante, legiuitorul specificând Euro 5 și Euro 6 ca norme de poluare pentru mașinile achiziționate.
În expunerea de motive se precizează că lipsa unei oferte de finanțare adecvate familiilor numeroase în ceea ce privește sectorul auto afectează nivelul de trai al populației. Propunerea legislativă a luat în considerare și familiile care au copii cu dizabilități, pentru care o mașina spațioasă facilitează transportul echipamentelor medicale. Expunerea de motive precizează chiar termenul „monovolum”, o formă de caroserie care a pierdut din popularitate în ultimii ani.
Persoanele care s-ar putea înscrie în programul „Un autoturism pentru fiecare familie” vor fi nevoite să îndeplinească mai multe condiții:
Propunerea legislativă aparține unui grup de parlamentari UDMR și pare să meargă împotriva curentului pieței. Astfel, monovolumele, la care se face referire în expunerea de motive, au pierdut teren în ultimii ani, fiind preferate de un număr din ce în ce mai mic de clienți. În schimb, SUV-urile au câștigat în popularitate, iar mulți producători au înlocuit monovolumele cu SUV-uri în ofertele proprii.