Proprietar de Dacia Duster (2019): 3 reparații și o factură de 3.500 de EURO
„O factură de 3.443 de euro pentru o triplă defecțiune la un rulaj de 44.900 km” – Jean-Luc este uimit de defecțiunea SUV-ului său Dacia Duster. Reacția companiei îl uimește și mai mult, însă bărbatul nu are de gând să renunțe, scrie site-ul francez Autoplus.
Când vine vorba de mașini, ceea ce la un moment dat poate părea ca o afacere bună, se poate transforma uneori într-o dezamăgire amară. Experiența pe care Jean-Luc a avut-o cu un exemplar Dacia Duster 1.5 Blue dCi 115 (2019) demonstrează acest lucru.
În primăvara anului 2020, francezul și-a cumpărat vehiculul de la un dealer Dacia. Puțin peste trei ani mai târziu, Jean-Luc parcursese doar 44.900 de km cu SUV-ul său când au început să apară problemele. Fără niciun semn de avertizare, Dusterul a pierdut brusc puterea și a început să scoată un fum alb și gros pe eșapament. Echipa de asistență l-a luat, așadar, în primire.
Informațiile pe care mecanicul le-a oferit rapid clientului său nu au fost foarte încurajatoare: prese ca turbina, catalizatorul și electromotorul trebuiau înlocuite. Devizul pentru această lucrare s-a ridicat la 7.294 de euro.
O Dacia Duster din 2019 cu probleme la un rulaj destul de mic
Din fericire, șeful atelierului a ținut să contacteze producătorul pentru a obține o rambursare. Câteva zile mai târziu, compania s-a declarat dispusă să reducă factura la 3.443 de euro. După un calcul rapid, Jean-Luc și-a dat seama că Dacia oferea doar o reducere de 53% pentru defecțiuni pe care le considera mult prea timpurii pentru o mașină din 2019 cu un rulaj sub 50.000 de km.
Durata de viață normală a unui electromotor de Duster este de aproximativ 150.000 de km, iar cea a unui turbocompresor și a unui catalizator de 200.000 km. Distanțe pe care Duster-ul francezului nu le-a parcurs, încă.
Și cum acest SUV nu are încă 4 ani, nu se pune problema aplicării unei garanții. Prin urmare, Jean-Luc încearcă să-i determine pe cei de la Dacia să recalculeze și să ramburseze suma integrală pentru reparații.
S-ar putea să te intereseze și: Începe producția noului model Dacia Duster. Uzina de la Mioveni va produce și modelul Bigster