ProMotor NEWS: Stepway Break, noua Dacie care se lansează fix mâine la Geneva
This browser does not support the video element.
Pe 7 Martie, Dacia aduce la Salonul Auto de la Geneva modelul Stepway MCV. După Sandero, Lodgy şi Dokker, Logan MCV dispune de acum, la rândul său, de o versiune Stepway. Logan MCV Stepway are un spaţiu interior mare şi un volum de încărcare pentru bagaje de 573 de litri, o adevărată performanţă în categoria lui.
Aspectul robust este subliniat de garda la sol înălţată cu 5 cm, cât şi de protecţiile laterale, de ornamentele din partea inferioară a barelor de protecţie faţă şi spate, precum şi de calandrul care aminteşte de Duster. Înăuntru avem detalii de stil specifice Stepway. Evident, noul Logan MCV Stepway oferă un spaţiu pentru toţi ocupanţii săi şi pentru bagajele acestora, volumul portbagajului situându-se la cel mai bun nivel din segment.
Modelul Logan MCV este produs în prezent în două uzine ale Grupului Renault, atât la Mioveni cât şi la uzina de la Tanger, din Maroc.
Salonul de la Geneva va oferi totodată o nouă serie limitată, disponibilă pe toate modelele Stepway (Sandero, Dokker, Lodgy şi Logan MCV) precum şi pe Duster. Numele acestei serii limitate va fi diferit în funcţie de ţară.
Printre elementele specifice acestei noi serii limitate se numără: două nuanţe exclusive (Gris Islande, disponibil pe toate modelele, şi Orange Ocre, disponibil doar pe Sandero Stepway), jante noi, o tapiţerie interioară specifică, precum şi o serie de ornamente interioare în nuanţa cuprului.