ProMotor NEWS: informaţii oficiale despre noul BMW Seria 8 Coupé

Autor: Marius Vișan 18 iun. 2018 Știri auto

Prezentarea noului BMW Seria 8 Coupé adaugă un nou capitol istoriei constructorului auto premium din Bavaria. Caroseria, sistemul de propulsie şi suspensia au fost dezvoltate pentru a îndeplini toate cerinţele unui automobil sport excepţional. În acest proces, motoarele au fost combinate cu sistemul inteligent BMW xDrive de tracţiune integrală şi măsurile de design BMW EfficientLightweight. Noul model şi-a primit botezul sub forma BMW M8 GTE în cursele de anduranţă din FIA WEC şi în IMSA WeatherTech SportsCar Championship (IWSC) din America de Nord.

Vârful de gamă este BMW M850i xDrive Coupé, care este alimentat de un motor pe benzină V8 nou dezvoltat, ce oferă 390 kW/530 CP. Acest model BMW M Performance va fi lansat în noiembrie 2018 împreună cu BMW 840d xDrive Coupé, echipat cu un motor diesel cu şase cilindri dispuşi în linie, extraordinar de puternic, cu o putere maximă de 235 kW/320 CP.

GALERIE FOTO

Cu dimensiuni exterioare de 4.843 mm în lungime, 1.902 mm în lăţime, 1.341 mm în înălţime şi ampatament de 2.822 mm, automobilul cu două uşi are proporţii foarte sportive.

Scaunele sport sunt tapiţate standard cu piele Vernasca, iar decoraţiunile integrale cu piele în zona uşilor şi panoul de instrumente sunt şi ele standard. Datorită poziţiei joase a scaunelor din spate, a fost posibilă proiectarea tetierelor ca parte integrantă a spătarului. Spătarul din spate poate fi divizat standard în raport 50:50 şi rabatat pentru a creşte capacitatea portbagajului de 420 de litri.

Un nou motor V8 îşi face debutul la BMW M850i xDrive Coupé. Motorul de 4,4 litri, cu tehnologie M Performance TwinPower Turbo, oferă o combinaţie deosebită de livrare impresionantă a puterii şi o acustică la fel de impresionantă, care este îmbunătăţită şi de sistemul de evacuare sport cu clapetă de control. Blocul motor, turbocompresoarele situate în spaţiul V al cilindrilor, sistemul de injecţie directă pe benzină, scutul termic, sistemul de circulaţie a răcirii, precum şi electronica de aprindere şi a motorului sunt doar câteva dintre caracteristicile care au fost dezvoltate suplimentar.

Motorul diesel de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuşi în linie şi tehnologie BMW TwinPower Turbo, oferă o putere maximă de 235 kW/320 CP şi un cuplu de vârf de 680 Nm, disponibil încă de la 1.750 rpm.

Datorită unei creşteri a puterii de 50 kW/68 CP, fără a avea impact asupra masei în comparaţie cu motorul pe care îl înlocuieşte, noul V8 poate genera acum 390 kW/530 CP, nivel disponibil între 5.500 şi 6.000 rpm. Cuplul maxim de 750 Nm este disponibil pe o gamă largă de turaţii, de la 1.800 la 4600 rpm. Aceste performanţe asigură pentru BMW M850i xDrive Coupé o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în doar 3,7 secunde.

Noul BMW 840d xDrive Coupé oferă încă o abordare distinctivă asupra genului de automobil sport. Utilizarea unui motor diesel în acest segment produce o combinaţie unică de dinamică susţinută de cuplu motor generos şi o economie de combustibil excelentă. Motorul diesel de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuşi în linie şi tehnologie BMW TwinPower Turbo, oferă o putere maximă de 235 kW/320 CP şi un cuplu de vârf de 680 Nm, disponibil încă de la 1.750 rpm.Motorul utilizează tehnologia de supraalimentare în mai multe trepte, cu două turbine, iar caracteristicile sale de performanţă permit o călătorie relaxată la turaţii reduse, permiţând, de asemenea, ca automobilul să sprinteze de la 0 la 100 km/h în doar 4,9 secunde.

Motorul transferă puterea prin intermediul unei versiuni îmbunătăţite a transmisiei Steptronic Sport cu opt trepte, cu rapoarte schimbate pentru acceleraţii puternice în treptele mici şi eficienţă în treptele superioare. Clapetele de schimbare de pe volan sunt incluse standard pentru selectarea manuală a treptelor.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide