Proiectul „vinieta de Bucureşti” a intrat în dezbatere publică. Ce mai e de făcut?

Autor: Cristian Agatie 20 aug. 2019 Știri auto
Proiectul „vinieta de Bucureşti” a intrat în dezbatere publică. Ce mai e de făcut?

Proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei vrea să introducă vinietă pentru maşinile din alte judeţe care intră în Bucureşti şi să interzică accesul maşinilor cu normă de poluare sub Euro 3 în zona centrală a fost pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei. Termenul până la care persoanele interesate pot transmite puncte de vedere este 30 septembrie. Ulterior, dacă măsurile vor fi aprobate de Consiliul General, taxele ar urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2020. 

Varianta de proiect postată pe site-ul Primăriri Bucureşti ester cea despre care s-a vorbit pentru prima dată acum o săptămână, când primarul Gabriela Firea a prezentat principalele măsuri prevăzute în proiect. Concret, iată ce prevede proiectul de hotărâre pus în dezbatere pe site:

– Începând cu data de 01.01.2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 5 tone pe arterele din interiorul Zonei de Acţiune pentru Calitatea Aerului ZACA, este restricţionat zilnic, de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale, în intervalul 07:00 – 22:00, după cum urmează:

     a) Pentru autovehicule înmatriculate în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu norma de poluare Euro 4, Euro 5, Euro 6 precum şi pentru autovehicule electrice sau hibrid, accesul este permis fără restricţii.

     b) Pentru autovehicule înmatriculate în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, accesul este permis numai în urma achiziţionării unei viniete electronice de tip Oxigen-C. Pentru autovehicule înmatriculate în afara municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, cu norma de poluare minim Euro 3, accesul este permis doar în urma achiziţionării unei viniete electronice de tip Oxigen-B.

     d) Pentru autovehiculele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, accesul este interzis în intervalul menţionat.

– Se defineşte Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – Şos. Ştefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăsesti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti – P-ta Victoriei, inclusiv limitele acestuia.

– Autovehiculele cu masa totala autorizată mai mică de 5 tone, înmatriculate în afara Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 şi Euro 2 vor putea circula în Municipiul Bucureşti, mai puţin în perimetrul ZACA, de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale, în intervalul 07:00 – 22:00, numai în urma achiziţionării vinietei electronice Oxigen-B.

– Autovehiculele cu masa totala autorizată mai mică de 5 tone, înmatriculate în afara Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 şi Euro 6, precum şi cele hibride sau electrice, vor putea circula pe toate arterele din Municipiul Bucureşti, numai în urma achiziţionării vinietei electronice de tip Oxigen-B.

– Vinietele se emit numai după achitarea sumelor prevăzute în anexa nr.1 la prezenta hotărâre, în baza dovezii privind norma de poluare.

– În urma emiterii vinietelor, autovehiculul este înregistrat într-un sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control a vinietelor, denumit în continuare SIEGMCV. 

Potrivit proiectului, tarifele pentru accesul în zona centrală a maşinilor Euro 3 înmatriculate în Bucureşti va fi de 75 de lei pentru o lună, 500 de lei pentru 6 luni, respectiv 900 de lei pentru 12 luni. Maşinile înmatriculate în alte judeţe vor plăti o taxă de 10 lei pe zi, 200 de leipe lună, 1.100 delei pentru 6 luni sau 1.900 de lei pe an.

Accesul în zonele de restricţie fără plata vinietei se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.000 de lei.  Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor din prezenta hotărâre se fac de către poliţie, poliţia locală şi împuterniciţi ai Primarului General, conform competenţelor.

Întregul proiect poate fi descărcat de aici.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide