Proiectul Titan: Maşina autonomă Apple ar putea fi văzută pe străzi încă din 2019!

Publicat: 22 09. 2015, 16:55

Nu avem încă un nume pentru maşina Apple, deci nu putem confirma dacă se va numi Titan sau altcumva. Însă ştim deja, datorită celor de la Wall Street Journal, că maşina va exista şi va fi lansată în 2019. Nu mai vorbim, aşadar, doar de o tatonare a lumii auto de către Apple, în vederea instalării de sisteme multimedia şi de comunicaţii, vorbim de intrarea companiei din Cupertino direct în industria auto.

Cei de la Tesla au avut discuţii cu Apple, însă deocamdată se pare că Apple a decis să urmeze o cale proprie, dar similară celor de la Tesla: va scoate un singur model electric, cel mai probabil un monovolum, care să atragă prin design şi performanţe un public cu posibilităţi financiare peste medie. Apple are deja 1.800 de angajaţi care lucrează la acest proiect, iar şefii au fost atraşi direct din industria auto – directorul proiectului fiind fostul director Ford Steve Zadesky.

Deşi compania a angajat şi oameni care au lucrat în domeniul maşinilor autonome, se pare că primul model nu va fi unul complet autonom, ci doar unul electric, conform celor de la WSJ. Rămâne de văzut ce impact va avea maşina Apple în 2019, când piaţa va fi deja aglomerată cu mai multe modele deja existente sau aflate în curs de dezvoltare acum din partea Tesla, BMW, Toyota, Mercedes-Benz şi restul companiilor auto.

Oricum, merită să amintim declaraţia lui Bob Lutz, fost şef al GM, care a spus că toată lumea care a investit în maşini electrice a pierdut bani şi că „Apple nu are experienţă. Nu există niciun motiv să credem că Apple va face o treabă mai bună decât General Motors, Ford, Volkswagen, Toyota sau Hyundai. Cred că vor arunca cu banii într-o gaură fără fund.”

Parcă am mai auzit noi vorbele astea, înainte de lansarea iPhone…

CITEŞTE MAI MULT: TOT CE TREBUIE SĂ ŞTII DESPRE PROIECTUL TITAN DE LA APPLE